Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de preşedintele Iohannis pentru funcţia de şef al SIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe pe deputatul PSD Gabriel Vlase. Postul era vacant de doi ani, iar propunerea a fost înaintată oficial Parlamentului României.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase”, se arată în comunicatul transmis de la Palatul Cotroceni.

Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale. 

În plus, Vlase este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii şi doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

Post vacant de apropape doi ani

Ultimul şef al SIE a fost Mihai Razvan Ungureanu care, în 2016, a trimis la Palatul Cotroceni cererea de demisie. 

“Administraţia Prezidenţiala a primit la Cabinetul preşedintelui României demisia directorului SIE, dl Mihai-Răzvan Ungureanu. Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat demisia, conducerea SIE urmând să  fie asigurată în perioada următoare de dl. general Silviu Predoiu”, anunţa Preşedinţia, la vremea respectivă într-un comunicat. De asemenea, preşedintele a trimis şefilor celor doua camere o scrisoare prin care le anunţa demisia lui Ungureanu.

Întrebat de jurnalişti dacă poate oferi mai multe detalii despre demisia lui Ungureanu, preşedintele Iohannis a replicat: “Înteleg ca are o situaţie medicală care nu i-a permis să vină personal la Cotroceni, dar vom lămuri urgent, imediat ce se va face bine, această chestiune”.

Drumul politic

Gabriel Vlase a fost membru în Consiliul Naţional PSD (din 2000), vicepreşedinte TSD (2003-2005), şeful Cancelariei departamentelor de specialitate ale PSD (2006-2009), preşedinte executiv al Organizaţiei judeţene PSD Bacău (2003-2010) şi vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene PSD Bacău (2010-2013), preşedinte executiv al Organizaţiei judeţene PSD Bacău (din 2015) şi vicepreşedinte al Partidului Social Democrat (din 2015).

A fost consilier local, preşedintele Comisiei economice la Consiliul local al Municipiului Bacău (2000) şi subprefect la Prefectura Judeţului Bacău (2001-2004).

În anul 2004, a obţinut un mandat de deputat, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. 

În mandatul 2004-2008, a fost vicepreşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (din oct. 2007), membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (din mart. 2007). De asemenea, a fost preşedinte al Comisiei de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la activitatea "ICE Dunărea".

În 2008, a obţinut un nou mandat de patru ani, în aceeaşi circumscripţie, candidând pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, în care a fost preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

În 2012, a fost ales deputat pentru al treilea mandat (2012-2016), perioadă în care a fost preşedinte al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (până în martie 2015), secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (până în martie 2015), preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (oct.-dec. 2015). 

De asemenea, a fost şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Din februarie 2015 până în decembrie 2016, a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a câştigat un nou mandat de deputat, fiind ales în aceeaşi circumscripţie din Bacău. Este membru în Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, face parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO şi este membru al Comisiei de apărare şi securitate - Adunarea Parlamentară a NATO şi al Grupului Special pentru Mediterana şi Orientul Mijlociu al AP NATO. Din februarie 2017, este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A fost vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO (2013-2015) şi vicepreşedinte onorific al Adunării Parlamentare a NATO (2015-2017).

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort