Deputatul Ion Stan, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sarcina lui Ion Stan s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă FOTO Adevărul

Deputatul Ion Stan a fost trimis, miercuri, în judecată pentru trafic de influenţă, sub acuzaţia că ar fi pretins sume importante de bani de la omul de afaceri Nicuşor Dima, în schimbul cărora s-ar fi angajat să îi obţină contracte cu statul.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 12 -14 noiembrie 2012, Stan a solicitat denunţătorului (Nicuşor Dima) 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

În perioada mai-noiembrie 2009, inculpatul Stan Ion, având funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid politic, a primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei.

În schimb, inculpatul l-a lăsat pe denunţător să creadă că „are influenţă asupra unor funcţionari, respectiv primari ai unor localităţi din judeţul Dâmboviţa, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător“, se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

 La 21 decembrie 2012, solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a lui Stan a fost respinsă prin vot de Plenul Camerei Deputaţilor, deşi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor votase anterior pentru încuviinţarea arestării preventive a inculpatului.

Având în vedere circumstanţele legate de imunitatea parlamentară, procurorii au dispus faţă de Ion Stan măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 zile. Durata măsurii preventive a fost prelungită succesiv, urmând ca ultima prelungire să expire la 21 martie 2013.

Dosarul lui Ion Stan a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 14 februarie, Ion Stan declara, după ce a studiat la DNA probele din dosarul său, că nu-şi va da demisia din Parlament dacă va fi trimis în judecată la instanţa supremă, pentru că „se face justiţie adevărată“

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!