Deputatul Claudiu Manda, despre presupusa implicare în dosarul Olguţei Vasilescu: E prima dată când aud despre aşa ceva. Doamne fereşte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, neagă implicarea în dosarul în care Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, este cercetată pentru presupuse fapte de corupţie, spunând că este prima dată când aude despre aşa ceva şi că până acum nu l-a chemat nimeni să-l întrebe ceva despre acest lucru.

Liderul social-democraţilor doljeni susţine că a auzit pentru prima dată de o posibilă intervenţie a sa pe lângă un om de afaceri. “Este pentru prima dată când aud despre aşa ceva. Doamne fereşte! Nimeni nu m-a chemat să mă întrebe nimic şi dacă mă va chema cineva, voi spune adevărul, că nu am avut nicio implicare”, a declarat deputatul Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că deputatul Claudiu Manda, lider al PSD Dolj, i-ar fi cerut unui om de afaceri să o ajute cu bani pe Olguţa Vasilescu în campania electorală din 2012, spunând că va primi înapoi “înzecit”, făcând referire la avantaje pe care le-ar putea avea în activităţi comerciale.

Potrivit procurorilor DNA, în campania electorală din 2012, când Olguţa Vasilescu a candidat pentru Primăria Craiova, trei oameni de afaceri au fost determinaţi de aceasta, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă sponsorizări, “folosindu-şi în acest sens influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în scopul obţinerii de bani şi alte foloase necuvenite”.  Sumele de bani ar fi fost folosite pentru materiale electorale şi pentru spectacole în susţinerea campaniei electorale a Olguţei Vasilescu.

Astfel, un om de afaceri ar fi plătit materiale electorale în valoare de aproape 45.000 de lei, altul ar fi dat  25.000 de euro pentru sponsorizarea concertului lui Goran Bregovic, organizat în 14 mai 2012 pentru susţinerea campaniei electorale a Olguţei Vasilescu, iar un altul a organizat pentru candidata la Primăria Craiovei diferite evenimente, pentru care ar fi plătit aproximativ 300.000 de lei.

În perioada organizării concertului, Olguţa Vasilescu ar fi organizat o masă la un restaurant din Craiova, la care au participat mai mulţi oameni de afaceri, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, au precizat sursele citate.

Conform acestora, unul dintre oamenii de afaceri cărora li s-a cerut să sponsorizeze campania electorală a Olguţei Vasilescu a fost abordat de deputatul PSD de Dolj Claudiu Manda. Acesta i-ar fi cerut omului de afaceri să o ajute cu bani pe Olguţa Vasilescu pentru campania electorală, afirmând că, pe lângă influenţa politică pe care cei doi o au, va primi "înzecit”, făcând referire la perspectiva avantajelor aferente favorizării unor activităţi comerciale, au mai spus sursele citate.

Din 25 martie a fost începută urmărirea penală faţă de Olguţa Vasilescu - pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, faţă de Radu Preda, administrator public al municipiului Craiova - pentru complicitate la luare de mită şi faţă de Elena Daniela Popescu, reprezentanta Asociaţiei “Pro Craiova” - pentru complicitate la luare de mită.

Procurorii DNA au reţinut-o miercuri pe Olguţa Vasilescu, iar joi au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a primarului municipiului Craiova.

Instanţa a respins cererea DNA şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, dar decizia nu este definitivă. Contestaţia urmează să fie judecată de Curtea de Apel Bucureşti, care va stabili dacă Olguţa Vasilescu rămâne în arest la domiciliu, va fi arestată preventiv sau cercetată sub control judiciar.

Claudiu Manda este deputat de Dolj din 2004, iar în aprilie 2013 a fost ales preşedinte al PSD Dolj, după ce anterior a deţinut mai multe funcţii în filiala municipală şi judeţeană a partidului.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort