Denunţătorul fostului ministru de Interne Cristian David: Am lăsat geanta cu 500.000 de euro menajerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef de cabinet al lui Cristian David, în perioada când a fost ministru de Interne, a susţinut, marţi, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că a dus la casa demnitarului o geantă sport în care se aflau 500.000 de euro şi i-a lăsat menajerei deoarece ministrul era la baie şi nu putea fi deranjat. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 7 iunie.

Roger Valeriu Niţescu fost audiat de judecători în calitate de inculpat în dosarul traficului de influenţă al lui David. Acesta a povestit cum a apelat la el, în 2007, Adrian Mladin, viitorul primar al comunei Jilava pentru a rezolva o problemă cu nişte terenuri din Buzău. "I-am zis că nu ştiu pe nimeni, dar că pot vorbi cu David care să ia legătură cu prefectul de Buzău, în vederea mijlocirii unei întâlniri", a arătat fostul consilier al ministrului Cristian David, citat de News.ro.

Niţescu a spus că a folosit telefoanele speciale de la minister pentru a-l contacta pe Cristinel Bîgiu, prefectul judeţului Buzău. "Erau telefoane speciale la minister şi am sunat de pe fix, pentru a aranja respectivă întâlnire. Mladin mi-a spus că, la final, decizia este a prefectului.
Nu-l ştiam atunci pe prefectul de Buzău. După o lună, Mladin mi-a povestit că el cumpărase nişte drepturi litigioase şi încerca să recupereze nişte terenuri, dar decizia finală era a prefectului", a completat Niţescu.

El a mai arătat că, la un moment dat, Mladin i-a cerut 100.000 de dolari de pe o zi pe alta, Niţescu i-a spus că nu are atâţia bani, iar Mladin a motivat că are nevoie de această sumă întrucât cel de la care cumpărase drepturile litigioase i-a mai cerut nişte bani. "L-am îndreptat către familia Ispas, care se ocupă cu comerţul, eram amici, aducea marfă din China şi o distribuia în depozite, mai ales interioare pentru case. Aurel Ispas a pus condiţia ca suma să fie garantată cu o parte din terenuri. O altă condiţie pusă de Ispas a fost ca Mladin să garanteze cu terenul atât în favoarea familiei sale, cât şi în favoarea familiei mele. Împreună cu soţia am fost la notar, iar Mladin a garantat restituirea banilor cu terenuri atât pentru familia mea, cât şi pentru Ispas", a completat fostul consilier al ministrului Cristian David.

Partea lui David

"Mladin mi-a spus că problema s-a rezolvat şi că a început să vândă din terenuri pentru a face rost de bani. A restituit cei 100.000 de dolari, iar eu şi Ispas i-am dat câte o procură să vândă terenurile aflate pe numele noastre. Era în 2008. Banii de pe terenurile aflate în garanţie s-au dus către un asociat englez al lui Mladin care ameninţa cu o serie de procese", a mai spus Roger Valeriu Niţescu.

"În 2008, la început, Mladin m-a sunat şi a stabilit să ne vedem în centru, în faţa băncii Transilvania, din Piaţa Sf. Gheorghe. Mi-a dat o geantă neagră sport, de mărime medie, în care mi-a spus că se află 500 de mii de euro pentru David Cristian, suma dată pentru ajutorul acestuia în afacerea cu terenuri. Am presupus că Mladin a vândut alte terenuri şi că a făcut rost de bani. Nu mi-a spus ce teren şi cu cât a vândut. Nu am verificat dacă în geantă se aflau bani. M-am deplasat cu maşina cu şofer a ministerului spre locuinţa RAAPPS a lui David din Piaţa Galaţi. Mi-a deschis menajera, care mi-a spus că ministrul este la baie. Am lăsat geanta pe birou, după care m-am întors la minister", a arătat, în faţa instanţei, fostul şef de cabinet al ministrului de Interne.

"Peste două sau trei zile, ministrul David a folosit o expresie, «era mai bine dacă erau în lei», care mi-a confirmat că a intrat în posesia banilor. Mladin m-a întrebat dacă David a fost mulţumit şi eu i-am spus că probabil da", a mai declarat fostul şef de cabinet.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort