Decizie finală în cazul lui Gabriel Oprea - CNATDCU propune retragerea titlului de doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea FOTO Eduard Enea

Conducerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a decis menţinerea deciziei Comisiei de Contestaţii, care a stabilit că Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a declarat, joi, pentru News.ro, că CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea ca fostului vicepremier să îi fie retras titlul de doctor. De altfel, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, confirmă că a primit decizia.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea, aflat la un pas de a fi lăsat fără titlul de doctor după ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a respins contestaţia depusă zilele trecute la Ministerul Educaţiei, spune că va ataca în instanţă decizia forului, potrivit căruia lucrarea este plagiată.

„Am aflat din presă că a fost respinsă contestaţia pe care am depus-o la CNADTCU în legătură cu lucrarea de doctorat. Aşa cum am mai spus, voi merge mai departe şi mă voi adresa instanţei pentru a face lumină în acest caz. Nu mă agăţ de niciun titlu academic, aşa cum nu m-am agăţat de nicio funcţie în toată cariera mea. Pur şi simplu, vreau ca legea să fie respectată nu doar de cetăţeni, ci şi de instituţii. În contestaţia depusă la CNADTCU am vorbit despre mai multe lucruri care nu sunt în regulă şi care mă fac să cred că decizia luată de acest organism nu este una corectă. Voi merge mai departe şi voi cere Justiţiei să analizeze toate aceste aspecte”, a scris fostul vicepremier pe reţeaua de socializare Facebook.

Cum s-a apărat Gabriel Oprea

Potrivit acestuia, în cazul său, legea a fost „aplicată retroactiv', fapt care este neconstituţional. Potrivit lui Oprea, lucrarea sa a fost evaluată nu după legea din 2000, când a susţinut teza, ci după o lege intrată în vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale”.

Oprea a mai precizat pe contul său de Facebook că lucrurile s-au schimbat de atunci. „De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusă în lege abia în 2011, ea nefiind prevăzută în legislaţia anului 2000. Mai mult, noţiunea de 'plagiat' a fost definită în legislaţie abia în 2004, adică la 4 ani de când mi-am susţinut teza. Chiar şi aşa, termenul 'plagiat' se referă la redarea unor texte, expresii, idei etc fără a face trimitere la sursele originale. Or, în cazul meu, trimiterea la sursele originale există şi este imposibil de contestat, aspect reţinut şi în Hotărârea nr. 2165/08.07.2015 emisă de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice”, a mai scris Gabriel Oprea.

Între altele, fostul vicepremier arată că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, subliniind că nu a fost invitat să îşi spună punctul de vedere în faţa celor care au evaluat lucrarea. În plus, el spune că că nu există o sesizare scrisă, aşa cum prevede legea, în baza căreia să fie demarată întreaga procedură în cazul lucrării sale de doctorat.

CNADCU a propus retragerea titlului de doctor

Ministerul Educaţiei a avut la dispoziţie zece zile să răspundă la contestaţia fostului ministru Gabriel Oprea. Săptămânile trecute, el a anunţat, după votul experţilor de la CNATDCU, că se va lupta pentru titlul său de doctor. Acuzaţia de plagiat la adresa lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a apărut în iulie anul trecut, când jurnalista Emilia Şercan a demonstrat că întreaga lucrare a celui care pe atunci era ministru de Interne şi vicepremier, nu conţinea niciun citat cu ghilimele.

La 1 august 2016, Consiliul general al CNATDCU a propus retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, urmând ca decizia de retragere a titlului să fie luată de ministrul Educaţiei.

„Comisia a argumentat pe mai multe pagini şi a concluzionat că teza de doctorat a fost un plagiat în bună parte şi propune în virtutea acestui fapt retragerea titlului de doctor domnului Gabriel Oprea. Decizia a fost luată în unanimitate, de cei în jur de 35 de membri” a declarat Viorel Barbu, preşedintele CNATDCU.

Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plângerii prealabile", a fost susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare