Decizie: Dacă laşi o persoană ce a consumat alcool să îţi conducă maşina, răspunzi penal doar dacă şoferul are în sânge o alcoolemie peste 0,80 g/l

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-o decizie luată luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că o persoană ce încredinţează propria maşină unei persoane ce a consumat alcool, va răspunde penal doar dacă şoferul are în sânge un anumit grad de alcoolemie, respectiv peste 0,80 g/l de alcool pur în sânge.

Dacă îţi încredinţezi maşina, spre a fi condusă pe drumurile publice, unei persoane despre care ştii că a consumat alcool, vei răspunde penal doar dacă această persoană are un anumit grad de alcoolemie în sânge, respectiv peste 0,80 g/l de alcool pur în sânge.

Aceasta este concluzia deciziei de luni a ÎCCJ, căreia i s-a cerut să clarifice dacă, într-o situaţia ca cea prezentată, proprietarul de drept al maşinii va răspunde penal indiferent de gradul de alcoolemie al şoferului sau doar dacă acesta trece peste limita prevăzută de lege.

Prin Decizia 14/2020 (decizie pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept), Înalta Curte a stabilit că "în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge".

Astfel, pentru a răspunde penal (nu doar contravenţional) când îţi laşi maşina pe mâna unui amic despre care ştii că a băut, e necesar ca acesta să fi depăşit nivelul minim de alcoolemie de 0,80 g/l, limită valabilă şi atunci când conduci pe drumurile publice propria maşină.

În sesizarea formulată către ÎCCJ, Ministerul Public a prezentat o situaţie în care proprietarul unei maşini a încredinţat maşina unei persoane cu care consumase alcool anterior, ştiind astfel că aceasta se află sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”