Decizia de ultimă oră a Înaltei Curţi: Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, rămâne cu măsura controlului judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Facebook / Costel Alexe

Costel Alexe rămâne cu măsura controlului judiciar instituită în dosarul în care procurorii DNA îl cercetează pentru o şpagă de 100.000 de lei pe care ar fi luat-o pe vremea când era în fucţia de ministru al Mediului sub forma a 22 de tone de tablă. ICCJ i-a respins atât lui Costel Alexe, cât şi altui inculpate din dosar, cererile de ridicare a măsurii preventive, iar decizia este definitivă.

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, şi Bogdan Ioan Grecu, fost director general al Combinatului Siderurgic „Liberty Galaţi”, voiau să scape de cea mai blândă măsură preventivă prevăzută de legislaţia penală din România.

Practic, cei doi nu au voie să părăsească ţara şi să comunice cu anumite persoane din dosar.

Pe 28 aprilie, DNA a anunţat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Costel Alexe, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, şi faţă de Bogdan Grecu, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi delapidare.

22 de tone de tablă, primite ca foloase necuvenite

Potrivit DNA, la data de 6 aprilie 2020, în calitate de ministru al Mediului, Costel Alexe ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic (Bogdan Grecu, n.r.), mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură).

Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea şpăgii: aproape 100.000 de lei

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG