De ce refuză Biserica Ortodoxă Română canonizarea Regelui Mihai. Explicaţia oferită de purtătorul de cuvânt al BOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai FOTO Adevărul

După ce Dan Bădic, fostul director al Casei Regale, a anunţat că va propune canonizarea Regelui Mihai, Biserica Ortodoxă Română a explicat că fostul Suveran nu poate fi trecut în rândul sfinţilor. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu.

Potrivit acestuia, procesul de canonizare se face strict pe criterii religioase, şi nu politice, motiv pentru care Regele Mihai, deşi a fost „un model exemplar”, nu poate fi canonizat.

„O asemenea solicitare, o canonizare în Biserica Ortodoxă, poate fi făcută doar în urma respectării unor criterii religioase. Regele Mihai rămâne un tată model, nu numai al unei familii, ci şi al unui popor. Este un model exemplar, dar din sfera politică nu putem transpune aceste lucruri în sfera religioasă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, la Antena 3.

„O canonizare are criterii riguroase şi presupune o personalitate mistică şi o persoană profund religioasă. Nu putem amesteca sfera politicului cu cea religioasă”, a mai adăugat Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR afirmă însă că refuzul de a-l canoniza pe Regele Mihai nu reprezintă nicidecum o „desconsiderare a Majestăţii Sale”.

Propunerea, făcută de fostul director al Casei Regale

Pe 8 decembrie, Dan Bădic, fost director al Casei Regale, a declarat, pentru TVR, că va propune canonizarea regelui Mihai. „Judecând, în acelaşi timp, suferinţa surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt“, spune Dan Bădic, apropiat al regelui Mihai. 

Dan Bădic a spus la vremea respectivă că vrea să înainteze Patriarhului Daniel propunerea de canonizare a regelui Mihai, precizând că sunt necesare 50.000 de semnături care vor fi strânse prin intermediul asociaţiilor care susţin monarhia.

La sfârşitul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus la o capelă ortodoxă din Lausanne pentru ultimele slujbe religioase din Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi adus în ţară, miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, iar în 16 decembrie, la ora 12.30 va avea loc slujba de înmormântare la Catedrala Patriarhală. În aceeaşi zi, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare, la Curtea de Argeş.

Guvernul a aprobat instituirea a trei zile de doliu naţional, în 14, 15 şi 16 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea