De ce nu va executa Cristi Borcea 5 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Borcea, condamnat joi la cinci ani cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia, va sta mult mai puţin în închisoare în contextul în care acesta a executat deja patru ani dintr-o condamanre anterioară.

În cazul fostului acţionar al clubului Dinamo, noua pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare se va contopi cu pedeapsa anterioară de 6 ani şi patru luni primită în dosarul transferurilor la care se va adaugă un spor. 

Din acest total însă va fi scăzută perioada de timp petrecută deja în spatele gratiilor, urmând să aibă de executat efectiv această diferenţă. Totuşi, este posibil ca Borcea să execute doar câteva luni şi apoi să dobândească dreptul de a fi liberat condiţionat. 

„Chiar şi cu un spor de pedeapsă, în cazul unei recidive post-condamnatorii, este posibil ca, după ce a executat peste 4 ani din condamnarea anterioară, acum să mai aibe de executat, 6-8 luni de zile şi apoi să aibă dreptul la liberare condiţionată”, a explicat avocatul Adrian Cuculis. 

În cazul lui Borcea nu e recidivă, ci concurs de fapte

Este foarte greu de calculat perioada de de detenţie ce trebuie executată fără documentele în faţă, fiind mai multe variabile, dacă faptele sunt în concurs, dacă este un caz de recidivă, dacă se aplică vechiul cod penal sau noul cod penal, a declarat şi avocatul Sergiu Bogdan.

Potrivit celor de la Gazeta Sporturilor, în cazul lui Borcea nu e recidivă, ci concurs de fapte. Amândouă condamnările, din Dosarul Transferurilor şi din Dosarul Retrocedărilor, fiind pronunţate înainte de prima condamnare. Deci, fiind vorba de concurs de fapte, e şi vorba de concurs de executare şi pedepsele se contopesc.

„Dacă se judecă pe noul cod penal, ca în Dosarul Transferurilor, rămâne sporul de pedeapsă de 3 ani şi 4 luni din Dosarul Transferurilor, la care se adaugă această nouă condamnare de 5 ani. Rezultă o pedeapsă de 8 ani şi 4 luni, el putând să fie eliberat condiţionat după ce execută cel puţin două treimi din această contopire din care se scad în prealabil cei 4 ani deja executaţi. Rămâne astfel o pedeaspă de minimum un an şi jumătate. Dacă s-ar judeca pe vechiul cod penal, ar ajunge la o pedeapsă contopită de 10 ani şi jumătate. Pe vechiul cod penal dacă se judecă, Borcea ar putea primi un spor de pedeapsă de 5 ani şi 4 luni, iar adăugând sporul de 5 ani va ajunge la 10 ani şi 4 luni, adică 2 ani şi 9 luni de închisoare. Tot ce e peste 10 ani trebuie să execute trei pătrimi din pedeapsă sau nu mai puţin de două treimi, adică ar putea sta la închisoare 2 ani şi 9 luni. Acum depinde cum apreciază judecătorul”, a scris Gazeta Sporturilor.

Cristi Borcea s-a predat vineri dimineaţă

Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat că Borcea nu va sta mai mult de 2,3 luni la închisoare. „Cred că face o lună-două şi o să-i dea drumul, că şi-a făcut pedeapsa. Că se cumulează, la Borcea. Mie îmi pare foarte rău, dar el şi-a făcut pedeapsa, că asta se cumulează. Îmi pare foarte rău. E un lucru la care nu ai ce să faci. Te duci, îţi faci pedeapsa şi gata, ce să faci. O fi drept, nu o fi drept, te duci şi îţi faci pedeapsa şi după aceea te duci şi îşi cauţi drepturile, că nu ai altă variantă. Nu am stat decât de două ori de vorbă cu el de când a ieşit şi nu despre lucruri din astea. Sincer, îmi pare rău. Am crezut că a scăpat de necazuri. Acolo când ajungi nu mai eşti nimeni, eşti un zero barat”, a declarat, Dumitru Dragomir, citat de Mediafax.

Fostul acţionar al clubului Dinamo Cristi Borcea s-a predat vineri dimineaţă la IPJ Ilfov, pentru a fi încarcerat ca urmare a condamnării sale definitive la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu.

Cristian Borcea a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018, el fiind la acel moment condamnat definitiv, din 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor de jucători“. 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort