De ce nu spune Armata totul despre dronele căzute în România

0
Publicat:

Rezultatele anchetei în legătură cu rămășițele dronelor căzute în județul Tulcea vin în această săptămână, dar nu toate detaliile vor fi făcute publice deoarece Moscova monitorizează toate canalele media și pot afla cum le putem anihila astfel de sisteme de armament. 

Bucăți din două drone rusești au fost găsite în România FOTO Twitter

Primele rezultate ale analizelor specialiștilor Ministerului Apărării Naționale (MApN) cu privire la cele două drone căzute în județul Tulcea vor fi finalizate în această săptămână, iar un expert consultat de „Adevărul” susține că dintr-un motiv sau altul cele două aparate de zbor fără pilot nu au explodat la impactul cu solul, iar primul a fost incendiat.

„Pentru primul set de analiză (cel al dronei descoperite marți - n.red.) mi s-a transmis de la cei care se ocupă de expertiză că aceasta ar putea dura până la o săptămână”, a declarat generalul Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN.

Generalul a mai precizat că MApN a cercetat 80 de kilometri pătrați din Deltă și nu a mai găsit niciun fragment de dronă în afară de cele două astfel de aparate de zbor despre care s-a concluzionat că au căzut pe teritoriul României și ale căror fragmente au fost ridicate pentru cercetări. „Specialiștii care s-au deplasat la fața locului au ridicat toate probele de care aveau nevoie astfel încât să aibă concluziile cele mai pertinente care se pot trage în urma unor astfel de proceduri”, a spus purtătorul de cuvânt al MApN.

Limitări tehnice

Generalul a mai precizat că dronele nu sunt vizibile la înălțimi mici și foarte mici. „Nu există înregistrări radar nici până acum, nu există semnale de la ceilalți senzori pe care îi avem instalați în teren, nu există raportări de la avioanele F-16 care supraveghează zona, nu există raportări de la Poliția de Frontieră, pentru că luni dimineață au fost cerute raportări, ba mai mult, s-au făcut verificări și în Ceatalchioi, locuitorii nu au sesizat în perioada respectivă că ar fi auzit explozii”, a explicat Constantin Spînu. Generalul a mai precizat că de fiecare dată când rușii bombardează infrastructura portuară ucraineană de la gurile Dunării „noi vedem cu sistemele radioelectronice de supraveghere aflate în dotarea Armatei Române, sunt de ultimă generație, vedem aceste valuri de drone venind de la distanțe de peste 100 de kilometri. Oricât de paradoxal ar părea pentru orice sistem de radiolocație, oricât de performant ar fi, și repet, dispunem de elemente de ultimă generație, limitările tehnice și cele impuse de fizică, de forma pământului, de obstacole întâlnite în zonă, apar la apropiere mică și la înălțimi mici și foarte mici, pe momentul atacului. Vorbim pe distanțe de câteva sute de metri și înălțimi de evoluție între 30-100 de metri”.

Fără prea multe declarații oficiale

Analistul militar Aurel Cazacu spune că, în mod sigur, cele două drone căzute în județul Tulcea nu au explodat la impactul cu solul. „Din câte am înțeles, nici măcar nu s-au descoperit urme de materiale explozive, dar trebuie să așteptăm finalizarea anchetei. Am putea să avem două drone de cercetare, dar ar fi prea mare coincidența. Cel mai probabil a fost vorba numai de niște bucăți de drone care au ajuns la noi. Și asta pentru că în mod normal, mai ales că nu au explodat, trebuia să vedem bucăți mai mari din structura dronei, lucru care nu s-a întâmplat. Oricum, Armata Română nu poate comunica prea mult și bine face. Sigur, militarii or să spună ce drone au fost, dar cam atât. Nu or să spună dacă suntem pregătiți să contracarăm astfel de drone pentru simplul motiv că rusul nu trebuie să știe acest lucru. Moscova monitorizează toate canalele media și dacă află că știm cum să le anihilăm diferitele sisteme de armament pot schimba strategiile. Deci trebuie să acționăm inteligent, să analizăm faptele, să ne pregătim de o eventuală ripostă eficientă, dar în foarte mare liniște”, a precizat analistul militar.

Locul unde a fost găsita prima dronă, la Plauru Foto Inquam Photos
Mai multe pentru tine:
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă