De ce este în libertate profesorul acuzat de o crimă comisă în urmă cu 18 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul universitar Dan Păcurariu, bănuit că şi-a ucis iubita în urmă cu 18 ani, avea un comportament de hărţuitor, dar nu era perceput ca o ameninţare pentru victimă. Este concluzia judecătorului de drepturi civile, care a refuzat să-l aresteze pe Păcurariu. Anchetatorii au contestat decizia, iar astăzi magistraţii Curţii de Apel decid dacă îl vor aresta.

Profesorul universitar Dan Păcurariu, acuzat de poliţiştii şi procurorii bucureşteni că şi-a ucis iubita în urmă cu 18 ani, ar putea ajunge după gratii pentru următoarele 30 de zile. 

Soarta sa se află în mâinile magistaţilor Curţii de Apel Bucureşti, care  judecă vineri contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti care l-a plasat sub control judiciar pe suspectul odioasei crime.

În motivarea acestei decizii, instanţa Tribunalului Bucureşti a explicat de ce nu era necesară arestarea suspectului. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că, din probele administrate de anchetatori, „a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Păcurariu Dan a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa“.

Cu toate acestea, judecătorul de drepturi şi libertăţi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive. Astfel, arată magistratul, potrivit Codului de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”. 

Magistratul a considerat că Dan Păcurariu nu prezintă un risc pentru niciuna dintre aceste situaţii. În plus, acesta a arătat că „există doar indicii (nu şi probe n.r.) în sensul existenţei unei presupuneri rezonabile că inculpatul Păcurariu Dan a comis infracţiunea“.


În ciuda declaraţiilor martorilor, care l-au descris pe professor ca pe o persoană violentă, capabilă de crimă, instanţa a perceput altceva: „Comportamentul inculpatului este de hărţuitor, nefiind perceput de cineva, în mod direct, o ameninţare la adresa victimei“. În sprijinul acestei percepţii, judecătorul a constatat că „în ciuda hărţuirii, victima nu a depus niciodată plângere la organele de poliţie“.

„Se constată că intervalul exagerat de timp la care s-au administrat probe esenţiale în cauză – expertiza medico-legală, raportat la concluziile specialistului psiholog, influenţează gradul de certitudine al raportului“, a  concluzionat magistratul.

Profilul psihologic al criminalului

Printre probele administrate de procurori se numără şi profilul psihologic al autorului crimei făcut în acest caz, care i se potriveşte, potrivit acestora, lui Dan Păcurariu.
• Vârsta autorului este sub 35 de ani, dar poate varia între 18  şi 45 de ani (Dan Păcurariu avea 38 de ani la data faptei)
• Are în general o relaţie cu o femeie semnificativă (mama sa Păcurariu Jeanna, singura persoană care-l putea influenţa, după cum au arătat procurorii)
• Nivelul de inteligenţă este spre superior (Dan Păcurariu este profesor universitar doctor)
• Persoanele din anturajul criminalului îl cunosc ca pe o persoană cu un comportament violent şi încearcă să evite certurile cu acesta (declaraţiile martorilor l-au descris în acest mod pe Păcurariu)
• Când este insultat sau ameninţat, răspunde prin violenţă. Îşi exteriorizează mânia şi este cunoscut a ţine ranchiună
• Criminalul colecţionează trofee de la victime (în casa lui Dan Păcurariu au fost descoperite bijuterii ale victimei, precum şi buletinul de identitate)

Ucisă cu sânge rece

În iunie 1998, Mihaela Fulga a fost ucisă cu bestialitate în locuinţa sa din cartierul Titan din Capitală, în care locuia cu chirie. Aceasta a fost găsită după ce vecinii au alertat poliţia cu privire la mirosul puternic care venea din locuinţa victimei. Trupul neînsufleţit al tinerei a fost găsit pe pat acoperit cu o pătură. Anchetatorii nu au găsit arma crimei, însă poliţiştii au bănuit că ar fi vorba despre o crimă pasională, cu atât mai mult cu cât vecinii au auzit-o ţipând după ajutor în noaptea în care a fost ucisă. Suspectul principal a fost încă de la început Dan Păcurariu, care avea o relaţie de dragoste cu victima.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare