De ce au respins judecătorii cererea de eliberare condiţionată a lui George Copos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă George Copos a scris în spatele gratiilor nu mai puţin de cinci lucrări ştiinţifice, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 care i-au respins cererea de eliberare condiţionată au considerat că fostul finanţator al Rapidului nu a depus suficiente eforturi pentru “ reinserţie socială”.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 25 februarie, propunerea de eliberare condiţionată a lui George Copos, trimisă instanţei după ce Comisia de la Penitenciarul Rahova a stabilit că acesta întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani. În decizie, magistraţii au arătat motivele pentru care Geroge Copos nu este pregătit pentru a fi un om liber.

“Atât apărătorii condamnatului cât şi condamnatul au susţinut că dorinţa care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările ştiinţifice a fost de a câştiga zile de muncă, care să fie considerate ca executate şi astfel să fie mai repede liberat condiţionat. Aceasta constituie o dorinţă firească, însă, în raport de scopul pedepsei, dovedeşte că petentul-condamnat nu a intenţionat să-şi formeze, în esenţă, o conduită corectă faţă de ordinea de drept şi să depună eforturi reale pentru reinserţie socială”, arată magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Faptul că pedeapsa nu şi-a atins scopul este evidenţiat chiar de către Copos, susţine judecătorul. Astfel, în declaraţiile făcute în faţa instanţei, la judecarea cererii de liberare condiţionată, George Copos a spus că “înţelepciunea la antreprenorii români este infracţiune”.

“Condamnatul a susţinut că, de-a lungul anilor, a achitat toate obligaţiile fiscale pe care le-au avut societăţile pe care le administrează, însă a fost condamnat tocmai pentru faptul că s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 39.461.121.820 ROL (3.946.112 lei noi, n.r.), prin ascunderea sursei impozabile”, a scris judecătorul în motivare.

Potrivit judecătorului, faptul că a respectat Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului nu înseamnă că George Copos a depus eforturi temeinice de îndreptare, ci arată că a adoptat un comportament normal şi obligatoriu, în caz contrar el riscând să fie sancţionat disciplinar, scrie Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"