Video Date oficiale: Liam Payn, vedeta One Direction, a suferit „o hemoragie internă şi externă” şi „a murit în urma căderii”

0
Publicat:

Liam Payne a murit din cauza unei „politraumatisme” cu „hemoragie internă și externă”, potrivit raportului preliminar de autopsie întocmit de corpul medico-legal argentinian care investighează cazul. 

Liam Payne a murit FOTO: FB

Muzicianul britanic Liam Payne, fost membru al grupului One Direction, decedat miercuri după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires, în Argentina, a suferit mai multe traume şi a murit în urma căderii, a anunţat joi poliţia, relatează AFP.

Autopsia preliminara a stabilit că Liam Payne, în vârstă de 31 de ani, a suferit „o hemoragie internă şi externă” şi „a decedat în urma căderii”, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie.

Raportul complet al autopsiei este încă în așteptare, care include „analiza viscerelor și a hainelor, printre alte elemente, pentru a determina dacă a existat prezența vreunei substanțe care ar fi putut influența starea sa generală de sănătate”.

Cântărețul Liam Payne a murit FOTO: FB

„Liam James Payne, compozitor şi chitarist, fost membru al grupului One Direction, a murit astăzi după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel la Palermo”, un cartier al capitalei Argentinei, a anunţat miercuri poliţia într-un comunicat.

Personalul hotelului a solicitat asistență urgentă din partea poliției cu puțin timp înainte ca Payne să cadă, potrivit unui apel la 911 obținut de o filială CNN.

Managerul hotelului a declarat că un client era „copleșit de droguri și alcool” și că personalul nu știa „dacă viața clientului era în pericol”. Fotografii din camera de hotel a lui Payne, publicate de poliție, arătau un televizor spart.

La câteva minute după anunţul morţii cântăreţului britanic, mulţi fani şi curioşi s-au adunat în tăcere în faţa intrării hotelului „Casa Sur” unde a fost constatat decesul, sub supravegherea mai multor poliţişti.

Liam Payne a fost, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, unul dintre membrii grupului de băieţi format în 2010 şi care s-a bucurat de un succes uluitor.

„Sprijinim familia lui Payne și suntem în contact cu autoritățile locale”, a declarat pentru CNNE un purtător de cuvânt al ambasadei britanice în Argentina.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”