Românca premiată la Cannes. Actorul Liam Neeson i-a dat votul la un mare festival din SUA | VIDEO

0
Publicat:

O tânără din Pitești a demonstrat că dacă îți urmezi pasiunea cu toată ființa, rezultatele nu vor întârzia să apară, drept dovadă, documentarele ei au fost premiate la festivaluri prestigioase din Franța și de peste Ocean.

Alexandra Manda, o tânără extrem de talentată FOTO arhiva personală
Alexandra Manda, o tânără extrem de talentată FOTO arhiva personală

Anul 2023 a fost fast pentru tânăra cineastă româncă Alexandra Manda. A câștigat două premii importante la Cannes World Film Festival cu un documentar superb despre câinii de avalanșă, intitulat „Contra Timp“.

Tot în 2023, Alexandra a fost premiată în Statele Unite ale Americii, la Accolade Global Film Festival, festival organizat începând cu 2003 în California, cu documentarul tulburător „Mulțumim“, despre veteranii români din teatrele de război. Acesta a făcut parte dintre cele zece filme selectate la categoria „Best Women Filmmaker“, fiind distins cu Award of Recognition – iar trofeul este cu atât mai important, cu cât în juriu a fost celebrul actor Liam Neeson. Ambele documentare au coloane sonore superbe și emoționante realizate de Alexandra Duță, colegă cu Alexandra Manda. 

Pasiunea inoculată de tată

Pe când era în clasa a V-a, Alexandra a devenit pasionată de filmele science-fiction, tatăl său fiind cel care a introdus-o în lumea „Star Wars“. Și, pas cu pas, Alexandra a devenit curioasă și interesată legat de cum erau realizate efectele speciale și animațiile. Iar pe când era elevă în clasa a IX-a la Liceul de Artă „Dinu Lipatti“ din Pitești și-a dat seama că îi place lumea filmului și că mai întâi trebuie să știe cum să facă povești și cum să le transmită. Alexandra a avut de mică o pasiune specială și pentru desen, creațiile sale fiind apreciate inclusiv de specialiști în domeniu.

În ultimii doi ani de liceu, ea a avut opt proiecte de filme împreună cu câțiva colegi. „Am învățat cum se face un proiect și treptat am crescut împreună. Proiectul ce ne-a atins pe toți a fost un proiect de lungmetraj pe care noi l-am avut și unde am lucrat cu Georgiana Saizescu și Radu Ștefan Bănică. Am început să învățăm, să intrăm în lumea filmului, pentru că am fost înconjurați de oameni din domeniu, oameni care ne dădeau sfaturi și ne motivau. Aceste proiecte m-au pregătit pentru facultate“, povestește Alexandra pentru „Weekend Adevărul“.

Visul american, întrerupt de pandemie

În 2019, pe când era elevă în clasa a X-a, Alexandra a intrat în contact cu New York Film Academy din Statele Unite, aflând astfel că prestigioasa instituție urma să facă recrutări în București. 

„M-am dus în București, am intrat în contact cu o doamnă din America, directoare executivă la New York Film Academy. Aceasta a început să ne povestească proiectele educaționale. Ne-a întrebat cine dă la Actorie, la Regie, și așa mai departe. Am fost singura care a spus că va da la Animație. La final m-am dus cu portofoliul meu de desene și mi-a zis că aș putea intra fără probleme la New York Film Academy. Din cauza pandemiei, nu s-a mai concretizat proiectul de a studia la New York. Însă mă gândesc la posibilitatea de a face un master acolo“, spune Alexandra.

Având suportul constant al părinților, decizia de a da la o facultate la film a fost luată încă din clasa a XI-a. A fost admisă la Universitatea „Hyperion“, Facultatea de Regie Film, la clasa Sabinei Pop, una dintre cele mai apreciate regizoare de filme documentare din România.

Apoi, în 2022, Alexandra a fost premiată la un important concurs internațional de desen, „Luxemburg Art Prize“, fiind recunoscută ca artist la nivel internațional. Acum este anul al II-lea, însă după absolvirea facultății, Alexandra își dorește să urmeze un master în Regie sau în Animație.

„Mă gândesc la una dintre cele două opțiuni pentru că mie îmi place și zona aceasta de animație și aș dori să am și o formație în acest domeniu, chiar dacă eu am învățat singură să fac animație din tutoriale și din cărți“, mai precizează tânăra.

De asemenea, în viitor, Alexandra intenționează să realizeze și filme de lungmetraj. Deocamdată, ea lucrează la un nou documentar cu o temă foarte interesantă, dură și actuală: abuzul de animale în România. „Încă sunt la partea de documentare legat de acest subiect, după care voi scrie scenariul“, spune ea.

Proiectele de suflet, răsplătite pe măsură

Proiectul documentarului „Contra Timp“, în care eroii sunt câinii de avalanșă, are o poveste specială. Alexandra îl cunoaște de mult timp pe Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș. Așa îi știa și pe Helios și Dara, cei doi câini protagoniști.

„Când am aflat că Dara a decedat, am decis să fac ceva. Am văzut și cât de afectați erau și ceilalți salvamontiști din cauza decesului, pentru că o iubiseră și o apreciaseră foarte mult“, își amintește Alexandra Manda.

Realizarea documentarului a durat patru luni, argeșeanca fiind dedicată trup și suflet. Ulterior, Alexandra s-a înscris cu documentarul la Cannes World Film Festival, unde a obținut două premii.

Iar proiectul documentarului „Mulțumim“ despre veteranii de război s-a născut tot în facultate. „Trebuia să facem un film-portret. Pentru că și tatăl meu este veteran, mi-am adus aminte că în 2021 am participat la ziua dedicată lor. Acolo l-am cunoscut pe domnul Dan Arsenescu, acesta împărtășindu-ne o poveste emoționantă despre cum a fost luat ostatic într-o misiune în Somalia. Mi-am dat seama că este un portret interesant și am luat legătura cu dumnealui. I-am spus ce vreau să fac. Am început să fac scenariul, am vorbit cu echipa, am filmat în Pitești două zile. A fost un proiect dur și frumos în același timp. Cu tot cu montaj, realizarea documentarului a durat trei luni“, îşi aminteşte Alexandra.

Ulterior, documentarul său a fost selectat la Accolade Global Film Festival, festival organizat începând de acum două decenii în SUA.

„După ce am primit vestea că documentarul meu a fost premiat, am aflat și că în juriu a fost Liam Neeson. Timp de câteva zile am crezut că visez, pur și simplu nu îmi venea să cred. Foarte interesant e faptul că am văzut împreună cu o prietenă un film cu Liam Neeson cu o săptămână înainte să fiu premiată. Iar la un moment dat prietena m-a întrebat: «Cum ar fi să îți vadă Liam Neeson filmul?». Iar visul meu a devenit realitate. Vezi un superstar la cinema, iar apoi afli că a fost în juriul festivalului unde ai fost premiată“, mărturisește emoţionată Alexandra Manda.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite