Dan Diaconescu scapă de condamnare pentru relații sexuale cu minore. Procesul va fi reluat

0
Publicat:

Dan Diaconescu scapă de închisoare în dosarul în care este judecat pentru relații intime cu două minore. Curtea de Apel Constanța a decis strămutara procesului. Sentința penală este desființată, iar procesul penal va fi reluat.

Dan Diaconescu FOTO: Inquam Photos

Curtea de Apel Constanţa s-a pronunțat în privința strămutării dosarului în care Dan Diaconescu este acuzat de act sexual cu un minor. El a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la opt ani şi patru luni de închisoare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.

Ulterior, Dan Diaconescu a cerut strămutarea procesului, iar magistrații din cadrul Curții de Apel i-au acceptat cererea. Potrivit sentinței, procesul se va judeca la Judecătoria Tulcea. Astfel, sentința penală este desființată, iar procesul penal va fi reluat.

„În baza dispoziţiilor art.71 din Codul de procedură penală în referire la art. 74 din Codul de procedură penală admite cererea de strămutare a judecării cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa, formulată de petentul-inculpat Diaconescu Cristian Dan şi strămută judecarea cauzei penale, ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa la Judecătoria Tulcea. În baza art. 74 alin. 3 din Codul de procedură penală menţine numai dispoziţiile Judecătoriei Constanţa privind menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar, faţă de inculpatul Diaconescu Cristian Dan, judecarea cauzei penale, urmând a fi reîncepută de Judecătoria Tulcea, de la momentul sesizării instanţei cu actul de inculpare, astfel că va fi reluată procedura în cameră preliminară. În baza art. 74 alin.5 din Codul de procedură penală, ca efect al admiterii cererii de strămutare a dosarului penal cu nr. 20152/212/2023, de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Tulcea, sentinţa penală cu nr.159/12.02.2025 a Judecătoriei Constanţa este desfiinţată”, arată decizia instanței.

Reamintim că omul de afaceri Dan Diaconescu a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în dosarul în care este judecat pentru relații intime cu două minore. Fostul patron OTV este acuzat de acte sexuale cu minori.  

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar, pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele infracţiuni în formă continuată. 

Conform procurorilor, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în jurul datelor de 19 şi 22 noiembrie 2020, a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti.  

Alte infracţiuni au fost comise în staţiunea Olimp şi municipiul Constanţa, adaugă sursa citată.

„În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa", se mai menţionează în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete