Dacia oferă autonomie de 1.000 de kilometri fără realimentare la toată gama de modele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoturismele Dacia vor polua mai puţin. Asta pentru că la toate maşinile produse la Mioveni va fi posibilă alimentarea duală, pe benzină şi GPL. Cu plinurile făcute, noile modele pot ajunge şi la 1.300 de kilometri parcurşi fără realimentare

Cu o singură excepţie, producătorul de la Mioveni a venit cu variante alimentate cu gaz petrolier lichefiat (GPL) pentru toate modelele aflate în oferta sa, iar maşinile poluează cu 10 la sută mai puţin faţă de variantele pe benzină. Este vorba de modelele Dacia Logan, Sandero, Sandero Stepway, Duster şi Duster Pick-up. Cu ambele rezervoare pline, maşinile din gama denumită ECO-G 100 pot ajunge la o autonomie de până la 1.300 de kilometri fără realimentare, susţin cei de la Dacia. Singurul model care nu a primit o motorizare mai ecologică este Lodgy, dar acesta nu a avut parte de atenţia inginerilor pentru că va fi scos din oferta Dacia şi va fi înlocuit cu un crossover aflat au deja la teste de drum. Pentru viitorul model este anunţată şi o variantă pe GPL.

Tehnologia GPL este acum integrată în România de echipele de ingineri de la Renault Technologie Roumanie, fiind complet instalată în procesele de fabricaţie de la uzinele Dacia din Mioveni. „Tehnologia GPL ajută la atingerea prevederilor normelor CAFE şi este integrată de echipele noastre de ingineri aici, în România, pe motorizările existente în gamă. Emisiile de CO2 sunt mai scăzute cu 11% faţă de versiunea pe benzină. Lucrăm îndeaproape cu colegii din uzine, astfel încât să livrăm clienţilor noştri o alternativă mai curată, simplă şi competitivă”, a declarat Alexander Simionescu, director al centrului de inginerie Renault Technologie Roumanie. Dacia atinge performanţe semnificative în ceea ce priveşte reducerea consumurilor specifice pe vehicul: emisiile de dioxid de carbon s-au redus cu 11,3%, consumul de energie electrică s-a redus cu 7,1%, iar cantitatea de deşeuri periculoase s-a diminuat cu 5,2 %.

Măsuri de siguranţă deosebite

Dacia Duster Eco-G, de exemplu, are un rezervor pentru GPL montat în spaţiul ocupat în mod obişnuit de roata de rezervă şi, la fel ca toată gama, include o serie de sisteme de siguranţă pentru respectarea standardelor de securitate. Astfel echipate, modelele Dacia GPL pot accesa inclusiv parcările subterane. Acest lucru constituie un mare avantaj pentru că, în general, maşinile alimentate cu GPL, dar de la instalaţii aftermarket, chiar şi montate în service-uri autorizate şi omologate la Registrul Auto Român, sunt interzise în parcările subterane sau acoperite cum sunt cele de la mall-uri. 

Integrarea sistemului GPL pe un vehicul Dacia este o operaţiune efectuată direct în uzină. Chiar de la proiectarea sa, motorul pe benzină este adaptat să funcţioneze cu combustibil GPL. Rezervorul suplimentar de gaz este din oţel de înaltă rezistenţă şi este total independent de rezervorul de benzină. O supapă de retur, un limitator de umplere de 80%, un limitator de debit al gazului, o supapă solenoid şi o supapă de siguranţă completează sistemul tehnic de evitare a unor incidente neplăcute.

Autonomie crescută, poluare scăzută

Versiunile cu gaz ale Dacia pot rula fie pe benzină, fie pe GPL, iar cu ambele rezervoare pline ajung la o autonomie de peste 1.000 de kilometri. Trecerea de la benzină la GPL şi invers se face manual, prin apăsarea unui buton, în mers, sau automat, în cazul în care rezervorul de GPL se goleşte.

Noul motor turbo cu trei cilindri TCe 100 GPL oferă un nivel mai mare de performanţă: 100 CP şi un cuplu maxim de 170 Nm de la 2.000 rpm (cu 10Nm mai mult ca varianta pe benzină). Acesta emite cu aproximativ 10% mai puţin CO2 decât un motor pe echivalent pe benzină. Conform unor experţi, în patru ani de utilizare normală, un model Dacia echipat cu GPL va emite cu 2,4 tone mai puţin dioxid de carbon. Pe de altă parte, conform experţilor, cu varianta GPL, la un parcurs zilnic mediu de 40 de kilometri, anual se face o economie de peste 1.000 de euro. Concret, este vorba de costuri cu carburanţii cu până la 30% mai mici decât în cazul versiunii pe benzină şi cu până la 8% mai mici decât în cazul variantei diesel, care se mai regăseşte acum numai la Duster. 

Bonus suplimentar prin programul Rabla

Dacia Duster echipată cu instalaţie GPL are un preţ de pornire de 14.950 de euro, iar sistemul de propulsie este disponibil începând cu cea de-a doua linie de echipare, Comfort, dar nu şi cu echiparea de inferioară, Essential.

Pentru un Sandero Stepway Eco-G, un client din România trebuie să scoată din cont 10.810 euro, iar o Dacia Logan TCe 100 GPL poate fi comandată începând cu 9.950 de euro. Deloc de neglijat, de anul trecut, prin programul Rabla se oferă un eco-bonus suplimentar de 1.000 de lei la achiziţionarea unei maşini echipate din uzină cu sistem GPL, pe lângă prima de casare de 6.500 de lei.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate