Cutremurul din 1977 - Blocul supravieţuitorilor

Plăcuţa de la intrare nu-ţi spune mare lucru. „Bloc 6, Str. Ziduri Moşi nr. 2”. Un bloc obişnuit, de zece etaje, cenuşiu şi obosit, pe o alee scurtă în spatele Magazinului Bucur Obor. Care se-ncadrează perfect în peisaj. Pe lângă care treci fără să ştii c-ascunde o mulţime de poveşti. Poveştile supravieţuitorilor cutremurului din 1977. Căci aici, în blocul cu 44 de apartamente din strada Ziduri Moşi, au ajuns, la

Pe 8 martie 1977, Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. hotăra: „Cetăţenii care au locuit în blocurile prăbuşite vor primi imediat locuinţe în blocurile noi. Persoanele spitalizate vor putea, de asemenea, la părăsirea unităţilor sanitare, să se mute în noile locuinţe puse la dispoziţie de stat. Toţi cetăţenii ale căror locuinţe au fost nimicite şi cărora cataclismul le-a distrus avutul vor primi noile apartamente, dotate gratuit, de către stat, cu tot mobilierul necesar, inclusiv cu aparate de radio şi televizoare”. Zis şi făcut: la nici o săptămână de la cutremur, în blocul nou din strada Ziduri Moşi au început să apară primii locatari. Potrivit „Scînteii”, era vorba de „un bloc cu 44 de apartamente ce trebuie să fie gata peste două săptămâni, dar care, prin eforturile din ultimele zile şi din ultimele nopţi ale constructorilor, ale unui mare număr de oameni ai muncii din întreprinderile învecinate, îndeosebi femei, a fost gata, până la ultimele detalii, în zorii zilei de vineri (n.r. – vineri, 11 martie 1977)”.

„Mi-am impus să uit”

Trec de uşa de tablă şi intru în „blocul supravieţuitorilor”. La parter, în dreapta scării, e apartamentul 3. Ştiu c-aici a ajuns, în urmă cu 31 de ani, familia Hristea. În spatele uşii, descopăr astăzi „o tânără bunică de 72 de ani”. Aşa se prezintă, zâmbind, Aurelia Hristea. Despre cutremur, despre nebunia de atunci, despre drama familiei – soţului i-a fost amputat piciorul stâng de la genunchi – n-ar vrea să-şi mai amintească. Îmi zice simplu că în casa lor cuvântul „cutremur” n-a mai fost rostit: „Ne spunem «La mulţi ani» pe 4 martie... dar atât. Niciunul n-aduce vorba de ce s-a întâmplat atunci”. Dup-atâţia ani în care şi-a impus să uite, povestea se-ncheagă greu.

Vezi articolul integral şi mai multe fotografii pe site-ul revistei Historia.