Cutremur în Italia. Bilanţ sumbru: numărul românilor care şi-au pierdut viaţa a crescut la 11

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a fost confirmată moartea altor doi cetăţeni români în cutremurul ce a afectat provincia italiană Rieti, numărul românilor morţi ajungând la 11. Alţi 14 români au fost daţi dispăruţi. Bilanţul total al victimelor cutremurului de miercuri a ajuns la 290 de morţi.

UPDATE Ministerul afacerilor externe anunţă că a fost cofirmat decesul încă unui cetăţean român în cutremurul din Italia, bilanţul ajungând la 11, în timp ce 6 români răniţi sunt internaţi în spitale, iar alţi 14 sunt încă dispăruţi.

”Potrivit ultimelor informaţii, Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret că, în urma seismului din Italia survenit la data de 24 august 2016, a fost confirmat decesul a încă unui cetăţean român. În prezent, numărul cetăţenilor români decedaţi în urma tragicului eveniment se ridică la 11. În ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români declaraţi dispăruţi, numărul cazurilor aflate în atenţia Ministerului Afacerilor Externe este, în acest moment, de 14 persoane”, anunţă MAE.

Ministerul Afacerilor Externe informase anterior că numărul românilor găsiţi decedaţi a crescut de vineri seară de la 8 la 10. Totodată, în ceea ce priveşte cetăţenii români declaraţi dispăruţi, Ministerul informează că aceştia sunt în număr de 16.

”Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret că a fost confirmat decesul altor doi cetăţeni români. Astfel, la acest moment, numărul cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Italia este de zece persoane. În ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români declaraţi dispăruţi, numărul cazurilor aflate în atenţia Ministerului Afacerilor Externe este, în acest moment, de 16 persoane. Verificările complexe sunt efectuate de echipele consulare mobile, atât în baza informaţiilor oficiale furnizate de către autorităţile italiene, cât şi a celor primite din partea familiilor celor dispăruţi”, precizează MAE.

Atât Ambasada României la Roma, cât şi Consulatul General al României la Bologna îşi desfăşoară activitatea la capacitate maximă, în vederea acordării de asistenţă consulară cetăţenilor români afectaţi de seism.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

La trei zile după seism, câini speciali antrenaţi şi echipe de intervenţie în situaţii de urgenţă caută în continuare printre dărâmăturile din satul Amatrice.

Echipele consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna sunt în continuare pe teren, acţionează în mod coordonat şi întreprind toate demersurile necesare pentru a verifica şi confirma, pe toate canalele disponibile, situaţia persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute. Verificările se derulează în permanentă coordonare cu autorităţile italiene competente, menţionează MAE.

Între timp, autorităţile organizează sâmbătă, în zi de doliu naţional, funeralii de stat pentru victime.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”