Curtea Supremă: Scriitorul Nicolae Breban nu a colaborat cu Securitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securităţii. Asta au decis irevocabil judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul faţă de o hotărâre luată în 2012 de Curtea de Apel Bucureşti. CNSAS şi Curtea de Apel au avut anterior o altă opinie.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut, la începutul lui aprilie 2011, Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban.

Decizia de colaborare în cazul Nicolae Breban a fost dată de CNSAS în martie 2011, iar dosarul în care Consiliul cerea constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal pe 4 aprilie 2011.

Pe 2 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea CNSAS, constatând astfel calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa lui Nicolae Breban.

Hotărârea a fost atacată de Nicolae Breban la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Miercuri, 18 iunie, ICCJ a admis recursul şi a stabilit irevocabil că Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securităţii.

"Sunt bucuros că după trei ani de zile a fost luată această decizie. Eu am rămas uimit acum trei ani de decizia CNSAS, pentru că eu n-am dat în viaţa mea Securităţii un rând, dimpotrivă, eram urmărit. Mă bucur că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie m-a reabilitat", a declarat vineri, pentru Mediafax, scriitorul Nicolae Breban.

El a mai spus că profesia sa este una publică şi a avut de suferit din cauza deciziei CNSAS, precizând însă că nu a luat o decizie dacă va deschide un nou proces pentru a cere daune morale Consiliului.

Nicolae Breban, născut în 1934, la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană.

A debutat literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai târziu, Breban a publicat primul său roman, "Francisca" (tradus în limbile bulgară şi rusă), distins cu premiul "Ion Creangă" al Academiei Române. În 1966, îi urmează romanul "În absenţa stăpânilor", iar în 1968, "Animale bolnave", premiat de Uniunea Scriitorilor. Breban a fost redactor-şef al revistei România literară.

Breban a semnat scenariul filmului "Răutăciosul adolescent", precum şi scenariul şi regia filmului "Printre colinele verzi", o ecranizare a romanului "Animale bolnave", inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes.

În 1973, apare romanul "Îngerul de gips", iar în 1975, versiunea în limba suedeză a romanului "În absenţa stăpânilor". Nicolae Breban a mai publicat volumele "Bunavestire" (1977), "Don Juan" (1981), piesele de teatru "Culoarul cu şoareci" şi "Bătrâna doamnă şi fluturele" (1981 - 1982, Paris), ediţia franceză a romanului "În absenţa stăpânilor" (1983, Flammarion, Paris), "Drumul la zid" (1984), versiunea franceză a romanului "Bunavestire" (1985, Flammarion, Paris), "Pândă şi seducţie" (1991), volumul de versuri "Elegii parisiene" (1992), trilogia "Amfitrion" (1994) - "Demonii mărunţi", "Procuratorii","Alberta" -, "Riscul în cultură" (1997), "Ziua şi noaptea" (1998), "Stricte amintiri literare" (2001), "Voinţa de putere" (2001), "Sensul vieţii. Memorii I" (2003), "Sensul vieţii. Memorii II" (2004) şi "Sensul vieţii. Memorii III" (2006).

Mai multe pentru tine:
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Fiul nelegitim al Prințului Albert preferă doar cercurile selecte. Unde a apărut Alexandre Grimaldi
Ultimele cuvinte ale Andreei Cuciuc. Și-a sunat mama înainte să moară și i-a dezvăluit de ce se simte rău. Părinții fac dezvăluiri șocante la un an de la moartea tinerei de 17 ani: „A fost otrăvită”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte