Curtea Supremă restituie a doua oară la Parchet dosarul lui Vadim Tudor, pentru că nu i s-a asigurat dreptul la apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a restituit, marţi, pentru a doua oară, dosarul europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea urmăririi penale, întrucât în cursul anchetei nu i s-ar fi asigurat dreptul la apărare.

Magistraţii instanţei supreme au respins astfel recursul făcut de procurorii bucureşteni, în care solicitau continuarea judecării lui Corneliu Vadim Tudor în dosarul în care este acuzat de ultraj şi nerespectarea unei hătărâri judecătoreşti privind evacuarea PRM din sediul din strada Emile Zola.

Un completul de trei judecători de la instanţa supremă a admis recent o excepţie a apărării lui Vadim prin care arăta că acesta a fost lipsit de apărare pe parcursul urmăririi penale. Avocata lui Vadim a arătat că toate actele îndeplinite în dosar care ulterior au devenit probe au fost efectuate în faza actelor premergătoare. Ea a precizat că deşi la acel moment a solicitat în mod expres procurorilor să i se asigure prezenţa la efectuarea oricăror acte de urmărire, acest lucru nu s-a întâmplat. Astfel, în cauză nu a fost efectuată o urmărire penală în raport cu toate normele legale în vigoare.

Decizia a fost contestată de procurori la Completul de cinci judecători, care marţi a decis definitiv restituirea dosarului la Parchetul instanţei supreme.

Dosarul lui Corneliu Vadim Tudor a mai fost restituit o dată la Parchetul instanţei supreme, în octombrie 2011, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au constatat că trebuie refăcut rechizitoriul. Dosarul a revenit la instanţă în luna martie.

În 10 mai 2012, Parlamentul European a respins cererea eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor de apărare a imunităţii sale, făcută de liderul PRM în contextul procesului în care este judecat în cazul evacuării sediului partidului, în ianuarie 2011.

În raportul Comisiei Juridice a PE se arăta că Vadim Tudor a solicitat să-i fie apărată imunitatea parlamentară în legătură cu procesul intentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Conform raportului, întrucât faptele incriminate în această cauză nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului său, iar în cauză nu s-a dispus reţinerea, arestarea sau percheziţionarea, nu s-a considerat că ar fi necesar să se solicite ridicarea imunităţii lui Corneliu Vadim Tudor.

În document se mai arăta că evacuarea sediului PRM şi circumstanţele în care a avut loc aceasta constituie elemente de drept civil şi penal care nu au o legătură directă şi vădită cu exercitarea sarcinilor care îi incumbă lui Corneliu Vadim Tudor în calitatea sa de membru al Parlamentului European. Raportul recomanda ca PE să decidă să nu apere imunitatea şi privilegiile eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, iar votul dat în plen a fost în acest sens.

În 6 aprilie 2011, procurorii Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti privind evacuarea din luna ianuarie 2011 a sediului Partidului România Mare din strada Emile Zola.

În contextul punerii în executare silită, la data de 4 ianuarie 2011, a unui titlu executoriu privind un imobil situat în Sectorul 1, Corneliu Vadim Tudor s-a împotrivit executării prin ameninţare şi exercitarea actelor de violenţă fizică împotriva unui executor judecătoresc şi smulgerea din mâna acestuia a documentelor legale de executare, pe care le-a aruncat.

Poliţiştii prezenţi la evacuarea sediului au scris, în cele 14 rapoarte întocmite, că "numitul Corneliu Vadim Tudor" a ameninţat "în mod direct" executorul judecătoresc, precum şi pe unii dintre poliţişti.

Mai mult, potrivit Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor "a exercitat asupra acestora acte de violenţă, a întrebuinţat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor sus-menţionate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotărâri judecătoreşti".

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie