Curtea supremă a stabilit un nou termen în dosarul „Referendumul”, în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea este acuzat de fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu (foto)

Curtea Supremă, unde se judecă un nou termen în dosarul „Referendumul” în care este acuzat vicepremierul Liviu Dragnea, alături de alte aproape 100 de persoane, de fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, a stabilit, marţi, un nou termen pentru data de 24 aprilie.

UPDATE 09.50 Curtea Supremă a stabilit un nou temen, pentru data de 24 aprilie, în dosarul „Referendumul”, în care este vicepremierul Dragnea este acuzat de trafic de influenţă. Dragnea nu s-a prezentat, marţi, în faţa instanţei, iar cei şase inculpaţi care urmau să fie audiaţi astăzi au refuzat să dea declaraţii în faţa judecătorilor.


La termenul trecut, aproape 40 de persoane, martori în dosar, au declarat în faţa judecătorilor, că deşi sunt semnăturile lor pe listele electorale, nu au votat, unii spunând că în ziua respectivă erau plecaţi din ţară.

Martorii au arătat că deşi semnăturile lor se regăsesc pe listele de votare, ei nu au fost prezenţi la referendumul de pe 29 iulie 2012.

Unul dintre martori a spus că nici el şi nici soţia şi fiica lui nu au fost prezenţi la vot, însă în dreptul numelor lor sunt semnături. Acesta a spus că semnăturile nu pot fi ale lor, pentru că nu s-au prezentat la vot, soţia şi fiica lui fiind plecate în Anglia.

Un alt martor a arătat că şi semnătura sa se regăseşte pe lista de votare verificată de procurorii anticorupţie, dar el nu a votat, fiind plecat atunci în Italia.

Alţi martori au spus că au votat la referendumul din 2012, dar nu la secţiile de votare la care sunt arondaţi, ci în localităţile în care se aflau în acea zi, astfel că semnăturile lor nu trebuiau să se găsească pe listele de votare din judeţul Teleorman.

Liviu Dragnea nu s-a prezentat la ultimul termen al procesului.

Dragnea, acuzat de trafic de influenţă

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Alte 100 de persoane, trimise în judecată

Anchetatorii precizează că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, de aproape 100 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt.

Aceştia au fost trimişi în judecată petnru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

„Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare - preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare - au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Procurorii DNA solicită Curţii Supreme ca dosarul „Referendumul” să fie judecat mai repede

Direcţia Naţională Anticorupţie a depus o cerere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care solicită ca judecarea dosarului  „Referendumul” în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de corupţie, să înceapă mai repede. Termenul actual este stabilit pentru 18 februarie 2014.

Dosarul Referendumul. Procesul în care Liviu Dragnea este acuzat de corupţie se va judeca cu trei luni mai devreme

Liviu Dragnea va fi judecat cu trei luni mai devreme, după ce Curtea Supremă a aprobat cererea procurorilor anticorupţie de preschimbare a termenului în dosarul vicepremierului, acesta fiind stabilit pentru 15 noiembrie. Iniţial, termenul fixat de instanţă a fost 18 februarie 2014.

Dedesubturile „loviturii de forţă“ de la DNA. Ce spun Traian Băsescu şi Lucian Papici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, că etichetele adresate procurorului Lucian Papici sunt propagandiste, iar USL nu concepe că Justiţia trebuie să aibă prioritate. În plus, procurorul a povestit într-un interviu cum s-a ocupat de dosarul „Referendumul”, dar şi cum ar putea pune beţe în roate de către un procuror-şef numit politic. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile