Curtea de Apel Bucureşti: Interceptările făcute de SRI în dosarul asasinului plătit Vitalie Proca rămân la dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vitalie proca foto mediafax

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea avocaţilor lui Vitalie Proca de a înlătura de la dosar înregistrările telefonice efectuate cu sprijinul SRI, deoarece solicitarea a fost făcută după procedura de cameră preliminară, decizia fiind luată şi în acord cu încheierea instanţei supreme din 18 martie 2016, pronunţată în dosarul fostului ministru de Interne Cristian David.


Judecătorul George Matei a considerat ca precedent decizia instanţei supreme în cazul Cristian David prin care a fost respinsă o cerere similară făcută de fostul demnitar în dosarul în care este judecat pentru luare de mită. Potrivit documentului citat, "decizia 51/2016 a Curţii Constituţionale este aplicabilă cauzelor aflate pe rolul instanţelor, dar numai în măsura în care nu s-au depăşit termenele procedurale pentru a putea cere înlăturarea mijloacelor de probă despre care se susţine că sunt nelegale, fără ca publicarea deciziei să poată fi interpretată ca o repunere în termen pentru verificarea legalităţii administrării unor probe şi a efectuării unor acte".

Astfel, interceptările efectuate cu sprijinul SRI în dosarul lui Vitalie Proca rămân la dosar şi sunt considerate în continuare probe valabile. Pe 30 ianaurie 2014, cetăţenii moldoveni Vitalie Proca şi Ion Druţă au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor, în dosarul privind atacul armat din 26 noiembrie 2012, care a avut loc pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală.
 

Acuzaţiile procurorilor

Potrivit rechizitoriului, în 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan şi Răzvan Mararu, prin intermediul lui Ion Druţă, zis "Vanea", l-au angajat pe Vitalie Proca, cetăţean moldovean, "asasin profesionist", pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu. Proca l-a confundat pe Dumitru Mironescu cu Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012.

"În seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca Audi A6 (pus la dispoziţie de către inculpaţii instigatori), cu număr de înmatriculare CC 2756 PB, a executat mai multe focuri folosind o armă militară - un pistol-mitralieră calibrul 5,45x39 mm, tip AK74 - asupra părţii vătămate I.M.N.R. - care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E în parcarea de reşedinţă. În continuare, observând că aceasta nu a decedat, inculpatul Proca Vitalie a coborât din autoturism şi, folosind pistolul Makarov, calibrul 9 mm, pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată şi a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta şi parbriz, cauzându-i multiple leziuni traumatice prin împuşcare", se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Decizia CCR

Curtea Constituţională a decis, în 16 februarie, că prevederea din Codul de procedură penală potrivit căreia supravegherea tehnică poate fi efectuată de ”alte organe specializate ale statului” decât organul de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei este neconstituţională.

Curtea a precizat, în motivare, că hotărârea se aplică şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor.

Astfel, s-a născut o controversă privind păstrarea interceptărilor SRI în dosarele în curs de judecată. Unele voci susţin că acestea ar trebui îndepărtate automat, în totalitate, în timp ce altele susţin că sunt probe obţinute legal, pe baza legii în vigoare la momentul respectiv, şi numai judecătorii urmează să decidă în privinţa păstrării sau eliminării acestora de la dosar.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”