Curtea de Apel a decis că Hellvig s-a aflat în stare de incompatibilitate în timpul mandatului de ministru al Dezvoltării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Hellvig a fost ministru al Dezvoltării Regionale în primul Cabinet Ponta FOTO Mediafax

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, luni, contestaţia secretarului general al PNL, Eduard Hellvig privind raportul Agenţia Naţională de Integritate (ANI) conform căruia, cât timp a fost ministru al Dezvoltării, s-a aflat în stare de incompatibilitate. Hellvig a anunţat că va merge mai departe cu procesul, despre care spune că este instrumentat politic.

Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată acţiunea lui Hellvig. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Instanţa Supremă.

Secretarul general al PNL a precizat într-un comunicat de presă, emis marţi, că a luat act de decizia Curţii de Apel Bucureşti privind contestaţia pe care a formulat-o în urma acuzaţiilor ANI, referitoare la „aşa-zisa stare de incompatibilitate” în care s-ar fi aflat în timpul mandatului de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

„Este o decizie departe de realitate şi de documentele şi probele pe care le-am prezentat atât ANI cât şi instanţei de judecată. În acest context, voi merge mai departe cu procesul până când nevinovăţia îmi va fi demonstrată”, declară Hellvig.

El menţionează că explicaţiile pe marginea acestui subiect le-a dat la timpul potrivit, în luna noiembrie 2012, atât ANI cât şi publicului şi, ulterior, Curţii de Apel Bucureşti.

„Ele rămân valabile şi astăzi. La fel cum rămâne valabilă şi opinia mea că acest proces este unul instrumentat politic”, mai declară Eduard Hellvig.

În noiembrie 2012, Hellvig, la acea dată ministru al Dezvoltării Regionale şi Tursimului, declara că acuzaţiile care i se aduc de către ANI sunt „o mizerie” şi că motivul atacurilor la adresa sa este legat de funcţia pe care o deţine în PNL şi de faptul că se doreşte ca USL să piardă parlamentarele din 2012 şi prezidenţialele din 2014.

„Înţeleg care este atacul, e de la faptul că sunt secretar general al PNL şi că am fost alături de preşedintele Crin Antonescu din 2009. Motivul e să nu ajungem în 2014, să nu câştigăm alegerile din 2012 şi să nu câştigăm prezidenţialele din 2014”, a spus Hellvig.

Eduard Raul Hellvig a fost găsit incompatibil întrucât, pe lângă funcţia ministerială a fost şi director la o firmă, angajat ca cercetător în ştiinţe politice în altă societate şi a mai încasat salariu de la o bancă de celule stem.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat în noiembrie 2012 că, în urma unor evaluări,  s-a constat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către miniştrii Eduard Raul Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop şi de către secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate