Curtea Constituţională, blocată prin „abuz de putere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia de la Veneția atrage atenția asupra respectării Constituției în ceea ce privește CC

Revocarea Avocatului Poporului doar pentru a nu fi atacată ordonanţa  prin care Curtea Constituţională nu mai poate aviza hotărârile Parlamentului s-a făcut fără respectarea legii. Valer Dorneanu este Avocatul Poporului interimar, deşi legea nu prevede o astfel de procedură.

Planul minuţios al USL de a elimina orice obstacol constituţional şi legal pentru a prelua conducerea ţării a continuat şi ieri, când Guvernul Ponta a emis o ordonanţă de urgenţă prin care limitează atribuţiile Curţii Constituţionale. Mutarea a venit după ce, cu o zi în urmă, USL a preluat şefia Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi a revocat Avocatul Poporului.

Efectul „ordonanţei Ponta"

Guvernul a modificat, ieri, prin ordonanţă de urgenţă, Legea Curţii Constituţionale a României (CCR), limitând prerogativele acestei instituţii. Ordonanţa stabileşte că instituţia nu va mai emite un aviz obligatoriu asupra hotărârilor Parlamentului.

Astfel, revocarea din funcţie a preşedinţilor celor  două camere ale Parlamentului, Vasile Blaga, de la Senat, şi Roberta Anastase - Camera Deputaţilor, nu mai poate fi atacată la CCR.

Atribuţiile CCR înaintea „ordonanţei Ponta". Până ieri, potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instituţia se pronunţa „asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori". 

Limitarea atribuţiilor CCR  conform „ordonanţei Ponta". Ordonanţa de Urgenţă semnată de premierul Victor Ponta a modificat articolul 27 al Legii CCR, care are acum următorul cuprins: „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".

Aşadar, în forma modificată a legii, CCR se mai poate pronunţa doar asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, nu şi asupra hotărârilor emise de cele două camere.

Specialiştii în Drept caracterizează acţiunile pe axa Guvern-Parlament, controlată de USL, ca fiind „un abuz clasic de putere, favorizat de oportunitatea politică". De asemenea, conform specialiştilor, dat fiind faptul că orice faptă neconstituţională este infracţiune, organele statului vor trebui să facă încadrările juridice în acest sens.

Ordonanţa nu ar fi fost atacată

Măsura, în forţă, de schimbare a Avocatului Poporului pare inutilă. Fostul preşedinte al instituţiei, Gheorghe Iancu susţine că nu ar fi atacat la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvern, care modifică Legea CCR, şi nici dacă ar fi rămas în continuare în funcţia de Avocat al Poporului. „Nu aş face-o, pentru că nu afectează în vreun fel drepturile cetăţenilor. Eu mă îndrept împotriva unei legi când acel act normativ afectează drepturile cetăţenilor", a declarat Iancu.

La rândul său, Valer Dorneanu, cel care a preluat prerogativele Avocatului Poporului de la Gheorghe Iancu, spune că nu are competenţe în această problemă. „În calitate de Avocat al Poporului, fie el şi interimar, vă spun categoric că nu mă implic în discuţii cu caracter politic. Prin această ordonanţă nu este afectat în niciun fel dreptul cetăţeanului la viaţă, la sănătate, la durere, la boală. E o chestiune strict politică şi e treaba
Curţii Constituţionale", a spus Valer Dorneanu.

Dorneanu, interimar ilegal

Atacul alianţei de guvernământ la singura instituţie care apără interesele cetăţenilor a lăsat fără şef Avocatul Poporului. Deşi numit interimar după revocarea din funcţie a lui Gheorghe Iancu, adjunctul Valer Dorneanu nu are niciun articol de lege de partea sa care să-l legitimize ca şef interimar al instituţiei. Astfel, instituţia Avocatul Poporului este, din punct de vedere legal, legată de mâini şi nu va mai putea să ia atitudine în cazul unor abuzuri. Asta după ce Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţia de şef al Avocatului Poporului, fără respectarea legii de funcţionare a acestei instituţii.

La articolul 9, alineatul 2, legea spune: „Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului". Or, comisiile juridice ale celor două camere nu au întocmit şi depus niciun raport în acest sens.

În locul lui Gheorghe Iancu, a fost numit interimar adjunctul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, deşi nicăieri în legea privind funcţionarea instituţiei nu există vreo prevedere legată de interimat. Nici Dorneanu nu ştie în baza cărei prevederi legislative a fost numit interimar.

„Înţeleg că am fost numit interimar pentru că a fost revocat Avocatul Poporului şi trebuia să se găsească o soluţie provizorie de a asigura conducerea instituţiei până se va numi noul Avocat al Poporului. În rest, cred că trebuie să întrebaţi pe cei care au luat această decizie. Parlamentul a luat o măsură, cum să vă spun, tranzitorie, menită să asigure conducerea instituţiei. Nu s-a putut parcurge toată procedura, care presupunea vreo nu ştiu câte zile, şi s-a ales această soluţie tranzitorie prin care să se asigure funcţionalitatea unei instituţii. În rest, nu am de făcut nici un comentariu", recunoaşte Valer Dorneanu. 

"În timp, s-a demonstrat că s-au creat şi foarte multe disfuncţii, şi o încărcare fără rost a CCR. Deci modificarea legii CCR nu are nicio legătură cu revocările recente.''
Dan Şova senator PSD

"Prin această ordonanţă nu este afectat în niciun fel dreptul cetăţeanului la viaţă, la sănătate, la durere, la boală. ''
Valer Dorneanu Avocatul Poporului (interimar)

În funcţie de interesul de partid

Lărgirea prerogativelor Curţii Constituţionale, în sensul că instituţia se poate pronunţa şi asupra hotărârilor Parlamentului, a fost făcută în 2010, la propunerea PSD, la iniţiativa senatorului Dan Şova. Amendarea legii a fost făcută în interes de partid, în momentul în care era iminenta înlocuirea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului de către PDL, care forma majoritatea parlamentară. Şova argumenta, în 2010, necesitatea lărgirii prerogativelor CCR, ciuntite, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, dând exemplu demersurile neconstituţionale ale PDL de a a-l revoca pe Geoană de la conducerea Senatului. Azi, acelaşi Şova are alt punct de vedere: „În timp, s-a demonstrat că s-au creat şi foarte multe disfuncţii, şi o încărcare fără rost a CCR. Deci modificarea legii CCR nu are nicio legătură cu revocările recente, oricum revocările respectă regulamentul şi Constituţia", a declarat pentru „Adevărul" Dan Şova.

Mai multe pentru tine:
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Firea recunoaște: „Un candidat unic pentru alegerile locale ar fi fost o variantă mai sigură”. Cum explică pasul în spate
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Fiica lui Brigitte Macron a vorbit despre „deteriorarea stării de sănătate” a mamei sale, care este hărțuită cibernetic
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite