Cursul de prim-ajutor, noua probă pentru viitorii şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvirea cursurilor de prim ajutor ar putea deveni obligatorie pentru viitorii şoferi

Viitorii şoferi ar putea fi obligaţi să treacă şi de un curs de prim ajutor în trafic, pe lângă probele teoretică şi practică, potrivit unui proiect de lege pentru modificare Codului Rutier, aflat la Senat.

Examenul pentru permisul auto auto devine tot mai greu. După ce, recent,  s-a introdus monitorizarea audio-video a probei teoretice şi practice, acum se pregătesc alte modificări ale Codului rutier. Astfel, cei care vor să obţină permisul de conducere ar putea fi obligaţi să treacă şi de un curs de prim ajutor în trafic.
Măsura este prevăzută într-o propunere legislativă pentru completarea art. 23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

”În vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic”, scrie în propunerea aflată acum în dezbatere.
Proiectul, iniţiat de deputatul Tudor Ciuhodaru, a fost recent înregistrat la Senat pentru dezbateri şi va trebui să obţină votul parlamentarilor pentru a putea fi adoptat.

În Europa, 16 state – printre care Marea Britanie, Germania, Norvegia, Elveţia şi Danemarca, au implementat  deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere.

Diferenţa dintre viaţă şi moarte

Iniţiatorii proiectului de lege susţin că şoferii care au cunoştinţe de prim ajutor pot salva vieţi, în caz de accident.

”Toţi şoferii vor putea asigura rapid şi corect măsurile de prim ajutor. Datele ştiinţifice şi statistice susţin acest demers: câteva secunde fac diferenţa dintre viaţă şi moarte (lipsa oxigenării are efecte fatale în 4 minute, inima încetează să bată la 4 minute de la oprirea respiraţiei, afectarea permanentă a creerului survine în 4-6 minute; intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire; pentru a fi cu adevărat eficiente, măsurile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla înmulţirii; efectuate incorect, pot duce la sechele grave; peste 50% din decese au loc în primele minute după accident; rata mare a mortalităţii în accidente rutiere survenite în afara localităţii şi în rural, unde teoretic sunt mai puţine resurse medicale”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege.

Ce spun specialiştii

Specialiştii susţin că este nevoie de cursuri de prim ajutor, dar acestea trebuie însoţite de măsuri de conduită preventivă în trafic.

”Mi-aş dori să corelăm acele cursuri de prim ajutor cu ceea ce înseamnă conducerea în condiţii de siguranţă rutieră. Dacă acele cursuri ne sensibilizează la ce înseamnă riscuri, subscriu în totalitate la acestea. Adică, să se pună accentul şi pe conduita preventivă în trafic. În principiu, noi nu avem capacitatea de a face decât o intervenţie minimală în situaţii de risc, până la venirea medicilor. De aceea, acel modul trebuie foarte bine gândit ca programă de şcolarizare, cu ce tematici. Eu subscriu la orice tip de curs care face educaţie şi prevenţie. Din păcate, la noi un om moare în trafic la fiecare patru ore. Sunt pierderi inimaginabile”, a explicat, pentru ”Adevărul”, psihologul Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră „PsihoTrafiQ”.

Psihologul afirmă că este nevoie şi de alte modificări legislative pentru ca şoselele să fie mai sigure.

”În acest moment, avizul psihologic are mai mult un rol de a constata, dar nu şi de a interveni concret. Nu reuşeşte să trieze candidaţii pentru permis. Trebuie transformată această parte de evaluare în scop formativ. Orice diagnostic are valoare zero dacă nu este însoţit de un tratament. Abaterile nu sunt de natură aptitudinală, ci de natură atitudinală, care ţin de modul în care procesăm anumite informaţii, cum ne raportăm la situaţiile de risc. Putem vorbi de deviaţii de comportament, care din păcate, le putem numi contagioase. Sunt acei 3% dintre şoferi responsabili de 15% din manevrele periculoase din trafic”, spune Ionel Simionca.

Potrivit acestuia, este nevoie de măsuri care să descurajeze acest tip de comportament.

”Aceste comportamente tind să escaladeze şi dacă nu sunt descurajate prin măsuri legislative pot avea consecinţe grave. Una dintre măsuri a fost deja adoptată, se referă la serviciul de probaţiune, care presupune un modul de consiliere în conduită preventivă în trafic, în cazul persoanelor care au avut permisul anulat. Pe lângă evaluarea şi tot ce înseamnă redobândirea propriu-zisă a permisului este nevoie de această măsură complementară”, a explicat psihologul.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort