Curiozități despre echinocțiul de primăvară 2026. Momentul când umbra dispare aproape complet

Echinocțiul din 20 martie, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, a fost celebrat încă din Antichitate. În România, în ultimii ani, el a fost legat de simboluri ale spiritualității dacice și de tradiții străvechi.

De vineri, 20 martie, începe primăvara astronomică în emisfera nordică, perioada din an stabilită în funcție de poziția Pământului față de Soare.

În multe culturi, echinocțiul este celebrat pe parcursul întregii zile, însă în realitate el are loc într-un moment exact, atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc, linia imaginară aflată deasupra ecuatorului Pământului, trecând din emisfera sudică în cea nordică.

Explicații științifice pentru echinocțiul de primăvară

În acel moment, axa Pământului nu este înclinată nici spre Soare, nici în direcția opusă, ci este perpendiculară pe razele acestuia. În anul 2026, acest lucru se întâmplă la 20 martie, la ora 16:46, ora României. Din cauza fusului orar, în unele regiuni ale lumii echinocțiul este considerat că are loc pe 21 martie.

Momentul care marchează echinocțiul de primăvară este numit în astronomie punctul vernal și reprezintă poziția în care Soarele traversează ecuatorul ceresc, o linie imaginară care împarte cerul în două emisfere și este folosită pentru orientarea astronomică.

În emisfera nordică, astronomii folosesc echinocțiul din martie ca început al primăverii, care durează până la solstițiul din iunie, când începe vara astronomică. Meteorologii consideră însă că primăvara începe la 1 martie și se încheie la 31 mai.

Specialiștii de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” arată că durata zilei și a nopții diferă de-a lungul anului din cauza mișcării Pământului în jurul Soarelui și a înclinării axei sale. Pe cer, acest lucru se vede prin faptul că Soarele pare să parcurgă într-un an un cerc mare numit ecliptică, ce reprezintă planul orbitei Pământului și este înclinat față de ecuatorul ceresc cu aproximativ 23°27′.

„La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă de-a lungul ecuatorului ceresc, fenomen care determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilei cu cea a nopții, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această valoare reprezintă și înălțimea Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, în această zi, Soarele răsare exact la est și apune exact la vest”, arată specialiștii de la Observatorul Astronomic.

Curiozități despre echinocțiu

Echinocțiul de primăvară poate avea loc pe 19, 20 sau 21 martie, în funcție de anul calendaristic și de fusul orar.

„Mulți își amintesc că echinocțiul era pe 21 martie, însă acest lucru se întâmplă rar. Ultima dată a fost în 2007, iar următoarea va fi în 2101”, arată platforma Time and Date.

Echinocțiul din martie este echinocțiul de primăvară în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică este numit echinocțiul de toamnă și marchează începutul toamnei astronomice. În regiunile polare, acest moment aduce începutul zilei polare în emisfera nordică și al nopții polare în emisfera sudică, fiecare cu o durată de aproximativ șase luni.

Al doilea echinocțiu, cel din septembrie, are loc în jurul datei de 22 septembrie în fiecare an și marchează începutul primăverii astronomice în emisfera sudică și al toamnei astronomice în emisfera nordică.

Se spune că la echinocțiu ziua și noaptea au exact 12 ore fiecare. Chiar și denumirea fenomenului, provenită din latină, indică acest lucru: aequus înseamnă egal, iar nox înseamnă noapte.

„În realitate, în majoritatea locurilor de pe Pământ ziua este puțin mai lungă decât noaptea chiar și la echinocțiu. Acest lucru se întâmplă din cauza modului în care sunt definite răsăritul și apusul și din cauza refracției luminii în atmosferă. Există însă două zile pe an când ziua și noaptea sunt aproape perfect egale, fenomen numit echilux, iar data diferă în funcție de latitudine”, notează Time and Date.

La echinocțiu, Soarele se află deasupra ecuatorului, iar la amiază obiectele pot avea umbre foarte scurte.

„Cu un băț fixat la un anumit unghi, în funcție de latitudine, se poate observa că la prânz umbra dispare aproape complet. Acest experiment poate fi făcut doar de două ori pe an: la echinocțiul din martie și la echinocțiul din septembrie”, informează site-ul dedicat astronomiei și timpului.

De ce echinocțiul de primăvară era atât de important pentru antici

Momentul astronomic în care durata zilei devine aproape egală cu cea a nopții a fost celebrat încă din cele mai vechi timpuri, în toate colțurile lumii. În Antichitate, echinocțiul era unul dintre reperele după care oamenii își stabileau calendarul, sărbătorile și lucrările agricole.

În astronomia și astrologia veche, acest moment era considerat și începutul zodiacului, fiind asociat cu punctul de plecare al zodiei Berbecului.

Numeroase scrieri străvechi amintesc importanța echinocțiului pentru civilizațiile europene. El marca timpul sacrificiilor rituale, al începutului muncilor agricole, al deplasărilor animalelor, al campaniilor militare și al unor sărbători importante din cursul anului.

Cărturarul roman Censorinus, din secolul al III-lea, amintea că echinocțiul putea marca începutul anului.

„Unii socotesc că anul natural începe la Nașterea Soarelui, adică la Brumalia, alții la solstițiul de vară; unii îl fixează la echinocțiul de primăvară, iar alții la cel de toamnă; unii la răsăritul, iar alții la apusul Pleiadelor, iar alții la răsăritul stelei Canicula”, nota acesta în lucrarea De Die Natali.

Un alt cărturar roman, Plinius cel Bătrân, din secolul I, explica de ce credea că Pământul se află în centrul universului.

„Faptul este dovedit prin egalitatea zilei și a nopții la echinocțiu, deoarece atunci răsăritul și apusul sunt pe aceeași linie”, scria acesta în lucrarea Istorie naturală.

Anticii foloseau echinocțiul și ca reper pentru planificarea campaniilor militare, arată scrierile vechi. Unii autori antici arătau că echinocțiul era și un moment important pentru ritualuri religioase.

„Pe vârful muntelui, cei numiți Basilae aduc jertfe lui Cronos la echinocțiul de primăvară, în luna numită Elaphius la eleni”, informa, în secolul al II-lea, geograful grec Pausanias, în Descrierea Greciei.

Evreii din vechime aduceau jertfele după echinocțiul de primăvară, când soarele se afla în primul semn al zodiacului, numit de greci Berbecul, iar luna se afla în partea opusă a cerului, afirma istoricul bizantin Sozomenos în lucrarea Istorie ecleziastică.

De asemenea, sărbătoarea Paștelui a fost orientată în legătură cu echinocțiul de primăvară. În anul 325, Primul Sinod de la Niceea a stabilit ca Paștele să fie sărbătorit de toți creștinii în prima duminică de după prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară.

Echinocțiul de primăvară, reper al agriculturii și păstoritului

În Antichitate, perioada echinocțiului avea un rol important în muncile agricole și în creșterea animalelor.

„Este mai bine ca semănatul să fie terminat repede și cu siguranță înainte de echinocțiul de primăvară; cu cât semănăm mai devreme, dacă vremea permite, cu atât rezultatul este mai bun”, nota cărturarul roman Columella, în lucrarea De Re Rustica, din secolul I d.Hr.

Într-un alt tratat despre agricultură, Marcus Terentius Varro arăta, în secolul I î.Hr., că timpul potrivit pentru tunsul oilor era perioada de la echinocțiul de primăvară până la solstițiu, după ce oile încep să transpire.

„Varza se seamănă tot anul, dar este mai avantajos să fie semănată la echinocțiul de toamnă. În locurile mai reci, desfundarea pământului trebuie să înceapă la echinocțiul de primăvară”, erau observațiile eruditului Plinius cel Bătrân, din secolul I d.Hr.

Albinele rămâneau în stup până la echinocțiu, peștii mari hibernau pe fundul apelor până la acest moment, iar împerecherea unor animale și păsări avea loc în aceeași perioadă, arătau alți autori antici.

Templele dacice, căutate în ziua echinocțiului

Triburile care au trăit pe teritoriul actual al României în Antichitate aveau, potrivit izvoarelor vechi, cunoștințe de astronomie și astrologie. Una dintre cele mai cunoscute relatări este cea despre marele preot Deceneu, care i-ar fi instruit pe geți în filosofie și știință.

„Demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc și le-a expus sub ce nume și sub ce semne cele trei sute patruzeci și șase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit până la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc”, informa autorul latin Iordanes, în lucrarea Getica, scrisă în secolul al VI-lea d.Hr.

În ultimii ani, templele dacice de la Sarmizegetusa Regia au primit în ziua echinocțiului de primăvară vizita a numeroși români, pentru care evenimentul astronomic are o însemnătate aparte, legată de spiritualitatea dacică.