Cum va funcţiona cartelul româno-bulgar pentru medicamente mai ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între România şi Bulgaria a fost încheiat un acord prin care cele două ţări pot aduce medicamente care lipsesc cu mai multă uşurinţă către pacienţii lor. Începând cu 2017, cele două state vor să negocieze preţurile pentru medicamentele inovative şi cele orfane, împreună, pentru a obţine oferte mai avantajoase de la producătorii europeni.

Confruntată cu cea mai mare criză de medicamente din ultimii ani, România caută soluţii pentru a nu-i lăsa pe bolnavii rămâni fără tratamente. Soluţia a fost găsită de autorităţile române împreună cu cele din Bulgaria, ţară care întâmpină probleme similare din punct de vedere al accesului la medicaţie, astfel că cele două state vecine au semnat un acord prin care să poată aduce, de la producători, la un preţ mai mic, medicamentele care nu sunt decontate de cele două sisteme de sănătate.

Acest lucru se va întâmpla începând din 2017, dat fiind faptul că mecanismul prin care cele două state vor putea negocia şi aduce medicamente necesare din alte state europene va fi pus la punct abia la sfârşitul acestui an, a explicat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii. Voiculescu şi omologul său bulgar, Petar Moskov, au ajuns la concluzia că este nevoie de un acord comun, astfel că Guvernul României a adoptat un act normativ în acest sens.

În urma acordului, care a fost semnat joi, pacienţii din ambele ţări vor beneficia de medicamente care lipsesc, din diferite motive, dintr-o ţară, dar se găsesc în cealaltă. Spre exemplu, un medicament foarte scump, pentru o boală rară, care nu se găseşte la noi, a fost adus din Bulgaria pentru un pacient român. Totodată, vaccinul antirabic, care lipsea din România, a fost adus tot de la vecinii noştri, medicii fiind aprovizionaţi cu acest ser după luni întregi în care nu l-au avut în cabinete sau în spitale.

Ce fel de medicamente vor fi aduse

„Cu ajutorul acestuia acord vor fi aduse tratamente care nu sunt decontate de casele de sănătate. De asemenea, vor fi aduse medicamente orfane, adică medicamente greu de găsit atât în România cât şi în Bulgaria, dat fiind faptul că ele sunt utilizate în tratarea bolilor foarte rare”, au explicat oficialii de la Sănătate.

„Acest acord are doi piloni. Unul este despre negocierea comună pentru medicamentele scumpe, cele inovative, pe care le vrem disponibile pentru pacienţii noştri. Al doilea pilon se referă la discontinuităţile de pe piaţă atunci când un medicament dispare”, a declarat şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precizând că produsele respective vor fi aduse în ţară prin Compania Naţională Unifarm.

Între 2013 şi 2016, costurile României cu medicamentele au crescut în medie cu 12%. „Pentru medicamentele citostatice pentru diagnostice oncologice între 2014 şi 2016, sumele cheltuite au crescut cu 26%”, a mai arătat, joi, ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, costul unui medicament pentru boli rare poate ajunge la 97.117 lei pe lună, în timp ce pentru anumite citostatice costul poate ajunge la 67.500 de lei pe lună. Ideea acordului este aceea de a obţine un cost mai mic, a mai subliniat ministrul Sănătăţii, precizând că prin acest acord medicamentele care nu se găsesc vor putea fi luate din Europa Centrală şi de Est.

Ce medicamente nu se găsesc

În prezent, cinci medicamente esenţiale, care nu au alternativă terapeutică, au fost retrase complet din România. Este vorba de Madopar, pentru Parkinson, Bonviva - pentru osteoporoză, Siofor - pentru diabet, Bondronat - pentru osteoporoză şi Metrotrexat comprimate - pentru post transplant. Toate cele cinci produse se numără printre medicamentele esenţiale pentru supravieţuirea bolnavilor cu aceste patologii. Alte 13 molecule destinate cancerului nu se găsesc, o parte din ele fiind prescrise copiilor.  

Însă nu doar medicamentele ieftine lipsesc din farmacii, ci şi cele scumpe. Spre exemplu, Cialis, un medicament pentru potenţă, e de negăsit în farmacii, susţin specialiştii. Distonocalmul nu se mai găseşte nici el, nici Eliquis, un medicament pentru circulaţie, care previne formarea cheagurilor de sânge. Totodată, Sintrom nu se găseşte, acesta neavând în momentul de faţă un înlocuitor cu aceeaşi concentraţie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG