Cum și-au fi falsificat doi angajați la stat diplomele de studii pentru a avansa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persone sunt acuzate că și-au falsificat diplomele de licenţă pentru a se putea transfera în funcţia de inspector clasa I, grad profesional superior, din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

FOTO Arhivă

Potrivit unui comunicat, procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune (una dintre ele) şi înşelăciune în formă continuată (a doua persoană).

Cu privire la persoana acuzată de tentativă la înşelăciune, anchetatorii spun că, la data de 8 iulie 2022, cu prilejul formulării unei cereri de transfer în funcţia publică de inspector clasa I, grad profesional superior, din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, aceasta ar fi încercat să îi inducă în eroare pe funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că ar deţine titlul de economist, absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" Bucureşti, în domeniul Administrării Afacerilor, specializarea Managementul Afacerilor, promoţia 2004, relatează Agerpres.

Persoana în cauză ar fi utilizat drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă la data de 16 octombrie 2005 de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi suplimentul la diploma de licenţă, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, reprezentate de salariul cuvenit funcţiei în care a cerut transferul, fără a se produce o pagubă, întrucât funcţionarii publici din cadrul departamentului de resurse umane au sesizat caracterul fals al înscrisurilor depuse.

„În perioada iulie - septembrie 2022, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv în scopul îndeplinirii condiţiilor legale pentru ocuparea funcţiei publice de inspector clasa I, grad profesional superior, din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, inculpatul a determinat un terţ să depună la finalul lunii septembrie 2022, în numele său, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Organizare şi Resurse Umane, înscrisuri oficiale falsificate prin modalitatea contrafacerii scrierii (plăsmuirea conţinutului), respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, eliberată la data de 16 octombrie 2005, şi suplimentul la diploma de licenţă, cunoscând că acestea sunt false", arată Parchetul.

În ceea ce o priveşte pe persoana acuzată de înşelăciune, procurorii notează că, în perioada 3 februarie 2020 - iunie 2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ea i-ar fi indus în eroare pe funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Serviciul Coordonare Control Produse Energetice, Direcţia Operaţiuni Vamale Import - Export şi Produse Accizabile, cu prilejul formulării cererii de transfer în funcţia publică de execuţie vacantă de inspector clasa I, grad profesional superior, din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că deţine titlul de economist, absolvent al Facultăţii de Economia şi Gestiunea Producţiei Agricole şi Alimentare din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în profilul Economic, specializarea Economia şi Gestiunea Producţiei Agroalimentare, promoţia 2001.

Potrivit procurorilor, drept mijloace frauduloase au fost utilizate înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi diploma de licenţă "Duplicat" presupus a fi emisă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste, reprezentând venituri salariale aferente funcţiei în care a cerut transferul, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare totală de 189.536 lei, reprezentând venituri nete încasate necuvenit.

„În data de 21 decembrie 2020, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv în scopul dovedirii calităţii de licenţiat în ştiinţe economice, precum şi în scopul îndeplinirii condiţiilor legale pentru ocuparea funcţiei publice de inspector clasa I, grad profesional superior, din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Serviciul Coordonare Control Produse Energetice, Direcţia Operaţiuni Vamale Import - Export şi Produse Accizabile, inculpatul a depus la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Organizare şi Resurse Umane înscrisuri oficiale falsificate prin modalitatea contrafacerii scrierii (plăsmuirea conţinutului), respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi diploma de licenţă 'Duplicat' presupus a fi emisă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cunoscând că acestea sunt false", mai arată sursa citată

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate