Cum se descurcă poliţiştii maramureşeni când le plouă în sediu. Europol: „Găsesc metode inovative de a scoate apa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Politia Romana

Postul de Poliţie din localitatea Coltău, judeţul Maramureş, a fos inundate din cauza ploii torenţiale. „Munca într-un astfel de mediu poate produce grave consecinţe asupra sănătăţii”, a transmis Sindicatul Europol, care a precizat că la fiecare ploaie poliţiştii sunt nevoiţi să găsească metode inovative de a scoate apa.

„Ambianţă de ştrand în Postul de Poliţie Coltău din Maramureş. La fiecare ploaie mai puternică, poliţiştii Postului de Poliţie Coltău sunt nevoiţi să găsească metode inovative de a scoate apa care se strange”, au scris, marţi, pe Facebook, sindicalişii Europol

Sindicatul Europol a publicat un video cu sediul de poliţie inundat. 

Aceştia afirmă că „se creează igrasie şi mucegai, iar munca într-un astfel de mediu poate produce grave consecinţe asupra sănătăţii”.

„Ei bine, colegii noştri nu au crezut vreodată că vor ajunge să lucreze într-un post de poliţie improvizat în garajul de la subsolul Primăriei şi nici că vor trebui să stea la birou cu picioarele în apă. De altfel, colegilor le este ruşine să invite persoane la audieri, pentru că s-au confruntat cu situaţii penibile în care oamenii au refuzat să intre în garajul plin de apă”, a mai transmis Sindicatul Europol.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică