Cum s-ar descurca autorităţile în caz de cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acest exerciţiu au fost angrenaţi aproape 7.000 de pompieri, medici şi asistenţi FOTO MAI

Aproape 7.000 de pompieri, medici şi asistenţi au participat la cel mai mare exerciţiu de mobilizare în domeniul situaţiilor de urgenţă, care a testat capacitatea de intervenţie a judeţelor învecinate cu Bucureştiul, în eventualitatea producerii unui cutremur cu magnitudine mare. „Timpul de reacţie este bun, dar poate fi îmbunătăţit”, a spus Raed Arafat, cel care a coordonat exerciţiul.

Două ore. Atât le-ar lua forţelor de intervenţie din afara Bucureştiului pentru a se mobiliza în cazul în care Capitala ar fi lovită de un cutremur de mare magnitudine. 

„Este un timp bun, însă lucrăm pentru a creşte capacitatea de intervenţie”, a explicat, pentru „Adevărul”, doctorul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi cel care a plănuit cel mai mare exerciţiu de mobilizare pe situaţii de urgenţă derulat în timp real, exerciţiu care a luat prin surprindere personalul din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), SMURD şi Ambulanţă.

Concret, vineri seara, la ora 22.30, a fost dată alarma în unităţile din ţară, pe motiv că „un cutremur de mare magnitudine a lovit Capitala”, pompierii din Bucureştni necesitând intervenţia forţelor din alte judeţe. 

Astfel, până la ora 00.30, au fost mobilizaţi peste 6.227 de pompieri, medici şi asistenţi din cadrul SMURD, precum şi 551 de medici, asistenţi şi ambulanţieri din cadrul serviciilor de ambulanţă.

„Am testat capacitatea de sprijin venită din teritoriu”

„Nimic nu a fost anunţat. Am vrut să vedem în cât timp suntem pregătiţi să acţionăm, am testat, practic, conceptul de sprijin al Bucureştiului, dar s-a testat strict faza de pregătire, fără ca forţele de intervenţie să plece spre Capitală. În două ore, toţi s-au mobilizat, e un timp bun, dar se poate şi mai bine. Vor fi făcute analize amănunţite pe fiecare judeţ în parte, pentru a vedea ce putem îmbunătăţi”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Raed Arafat, şeful DSU. 

Acesta a explicat că au fost pregătite de plecare spre Bucureşti 101 autospeciale de pompieri, 136 de camioane de transport personal şi materiale, 217 echipaje de prim ajutor SMURD, 29 echipaje de terapie intensivă SMURD, 36 de autospeciale de transport personal şi victime multiple, 10 spitale mobile şi 8 centre mobile de comandă.

„Am preferat să nu anunţăm pentru că dacă ştiau din timp de exerciţiu s-ar fi pregătit. Singurul care a ştiut şi care ne-a dat aprobarea pentru a-l organiza a fost ministrul de Interne. Ceea ce ne dorim este să ajungem în punctul în care, dacă află de un cutremur mare, să nu aştepte să primească dispoziţie şi să acţioneze conform unor proceduri ce urmează să fie stabilite. Pentru că dacă se produce vreun seism sunt mari şanse să cadă şi comunicaţiil”, a completat Raed Arafat. 

Arafat: „Lumea nu trebuie să se panicheze”

În ciuda faptului că în ultimele luni s-au produs tot mai multe seisme cu magnitudine mică în zona Vrancei, Arafat spune că exerciţiul nu ar trebui să panicheze populaţia. 

„Ceea ce trebuie să înţeleagă cetăţenii este că niciodată Bucureştiul nu va confrunta consecinţele unui cutremur de unul singur, ci vom mobiliza resurse din întreaga ţară. Dacă într-un cutremur major structura spitalicească va fi afectată, automat că anumite cazuri vor fi redistribuite către Braşov, Timişoara sau Cluj sau către spitale regionale din afara zonei de pericol, în baza unor planuri care au fost elaborate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Cert e că şansa ca un cutremur să apară există, iar istoria ne învaţă că cel din 1977 a fost unul serios”, a completat oficialul. 

Coordonarea exerciţiului a fost făcută de Centrul de coordonare integrata din cadrul Ministerului de Interne, în colaborare cu Centrul de sprijin aflat la Ciolpani, care a fost activat şi operat de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Exerciţiul a fost aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. 

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima