Cum obținem cazierul judiciar online, pas cu pas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazierul judiciar se poate obține și online prin intermediul a două platforme electronice. Oarecum ieșit din comun, data la care trebuia lansat acest serviciu era începutul lunii iulie 2023, dar termenul a fost devansat cu o jumătate de an.

Oamenii pot obține cazierul și online FOTO Shutterstock

Concret, după cum apare în comunicatul MAI, „certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online începând de astăzi (miercuri, 1 februarie - n.r.) prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro”. „Versiunea pilot a aplicației permite eliberarea certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele fizice, de cetățenie română, care nu sunt înscrise în evidențele Sistemului Național de Evidență a Cazierului Judiciar Român – ROCRIS”, mai transmite MAI.

Practic, cei care dețin cont sau vor să se înregistreze pe platforma ghiseul.ro pot obține la orice oră certificatul de cazier judiciar electronic în câțiva pași simpli. Trebuie menționat că pentru identificarea electronică prin ghiseul.ro e nevoie de un card bancar (cost zero lei) care trebuie să fie înrolat 3D Secure și să fie emis din România de BCR, UniCredit Bank, ING Bank, Banca Transilvania, BRD – Groupe Société Générale, Banca Românească, Libra Internet Bank, CEC Bank, Garanti Bank, Banca Raiffeisen, OTP Bank, AlphaBank şi First Bank. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure. În urma validării, vom fi redirecționați către platforma hub.mai.ro unde se accesează secțiunea „certificat de cazier judiciar” cu opțiunea „solicită certificatul de cazier judiciar”. Aici solicitantul selectează motivul cererii, bifează căsuța „declar pe propria răspundere...” și trimite cererea. Certificatul de cazier se va genera automat și va putea fi descărcat în format PDF direct de pe hub-ul accesat.

Certificarea inițială a identității

Cei care nu dețin sau nu vor să aibă un cont pe platforma ghiseul.ro pot să acceseze hub.mai.ro unde vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la un ghișeu al MAI care oferă servicii publice. În prima fază, certificarea identității va fi realizată prin prezentarea la unitățile de poliție care eliberează certificate de cazier, urmând ca în cursul acestui an certificarea identității să poată fi făcută la toate instituțiile MAI care oferă servicii publice, adică la serviciile publice comunitare pentru eliberarea permiselor de conducere, pașapoartelor sau cele de Evidență a Populației.

După validarea contului, pentru eliberarea certificatului de cazier, la fel ca în cazul ghiseul.ro, cetățenii vor accesa secțiunea „servicii”, vor selecta motivul solicitării dintr-o listă disponibilă, vor trimite cererea precompletată deja cu datele de stare civilă, iar sistemul va genera automat certificatul de cazier judiciar semnat electronic. Valabilitatea certificatului emis este de 6 luni de la data eliberării.

Sistemul oferă posibilitatea de a verifica autenticitatea documentului, pe baza numărului de înregistrare a certificatului de cazier și a CNP-ului persoanei.

Cei care au cazier merg la ghișeu

Serviciul devine disponibil 24/24, 7 zile din 7, fără a mai fi condiționat de programul de lucru cu publicul, facilitând interconectarea serviciilor instituțiilor publice”, a declarat ministrul Cercetării, Sebastian Burduja.

Serviciul s-a dovedit unul de succes încă de la primele ore ale zilei de ieri. Concret, ieri, de la operaționalizarea platformei pentru eliberarea online a certificatelor de cazier și până la ora 15.00 au fost create 3.590 de conturi noi de utilizator în platformă (hub.mai.gov.ro), dintre care 3.284 prin ghiseul.ro și 132 de conturi validate la ghișeele Poliției Române. De asemenea, tot până ieri la ora 15.00 au fost generate 2.605 certificate de cazier judiciar prin intermediul platformei online.

Trebuie precizat că persoanele care nu au „cazierul curat” și figurează cu vreo problemă penală în evidențele Poliției Române nu pot accesa aceste servicii online și trebuie să se prezinte la o secție de poliție pentru a urma procedura clasică pentru obținerea documentului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi