Cum le afectează viaţa românilor corupţia din sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corupţia în sistemul de sănătate se manifestă în cinci direcţii distincte: achiziţii publice, serviciile medicale, bugetarea unităţilor spitaliceşti, accesul personalului în sistemul medical şi autorizarea farmaciilor.

Este concluzia unui studiu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma dosarelor din Sănătate instrumentate de procurori, soluţionate de instanţă prin hotărâri de condamnare rămase definitive.  

Studiul a constatat că manifestarea infracţionalităţii are loc în majoritatea aspectelor structurale şi funcţionale ale sistemului de sănătate, cu implicaţii asupra calităţii actului medical oferit populaţiei.

Achiziţiile publice rămân cele mai vulnerabile la corupţie, autorii studiului identificând două tipare principale de acţiune: condiţionarea atribuirii şi bunei derulări a contractelor de plata unui „comision“ (mită) către managerul unităţii şi fraudarea procedurilor de achiziţie publică derulate de unităţile medicale.

Potrivit analizei, mita reprezintă între 5 şi 20% din valoarea contractului şi este acoperită tot din bugetul spitalului. Procurorii au identificat mecanisme de fraudare în toate etapele procesului de achiziţie publică - planificarea achiziţiei, atribuirea şi execuţia contractului. Sunt date şi exemple de fraudare: planificarea unor achiziţii inutile, supraevaluarea unor contracte raportate la valoarea de piaţă, evitarea  procedurii de licitaţie publică, fragmentarea scriptică a achiziţiilor prin acte adiţionale, întocmirea caietului de sarcini astfel încât să favorizeze anumite firme, plata unor contracte neexecutate sau prost executate).

În ceea ce priveşte serviciile medicale, corupţia s-a manifestat în expertizarea medicală a capacităţii de muncă şi realizarea consultaţiilor şi actelor medicale.

Şi în domeniul bugetării unităţilor medicale au fost găsit numeroase breşe. Autorii analizei spun bugetarea este condiţionată de plata nelegală, lunară, a unei sume fixe de către managerul respectivei instituţii medicale, preşedintelui Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

„Demersul legal de negociere, semnare, executare a contractului de finanţare şi urmărirea plăţilor este dublat de un demers nelegal de negociere şi primire a mitei. Existau suspiciuni că banii folosiţi pentru mită erau proveniţi tot din mită“, se arată în document.

Mita, obicei împământenit

Procurorii DNA afirmă că este un obicei împământenit ca românii să dea şpagă medicilor, chiar şi atunci când nu li se cere, pentru a beneficia de drepturile lor.

„Un aspect important se referă la existenţa unor cutume în oferirea şi primirea de foloase necuvenite pentru  a beneficia de un drept legal şi moral – dreptul la sănătate. Aceste reguli nescrise care guvernează comportamentul actorilor sociali implicaţi (medici, pacienţi, firme etc.) sunt cunoscute de aceştia de dinainte de a interacţiona cu sistemul, fiind acceptate, dar şi transmise mai departe, informal, din dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în situaţii asemănătoare. Acceptarea şi aderarea la aceste cutume se realizează printr-un act de condiţionare ce se manifestă în: servicii medicale,  relaţii comerciale,  bugetarea corespunzătoare a unităţilor spitaliceşti ori autorizarea  pe piaţa farmaciilor“, relevă analiza DNA.

Darea de mită devine, astfel, o condiţie asumată de pacient, firmă beneficiară sau manager de spital, în lipsa alternativelor reale, concluzionează procurorii, care atrag atenţia că acest fenomen vulnerabilizează sistemul medical.

„Normarea“ instituţională a mitei

De şpagă nu scapă nici cei care vor să se angajeze în sistemul medical. „Asistăm la «normare» instituţională a mitei - suma solicitată ca plată nelegală la examene era plafonată printr-o decizie a consiliului profesoral, iar la angajări la spital, în majoritatea cazurilor existau tarife standard“, se arată în studiu.

Corupţia se manifetă şi în domeniul autorizării farmaciilor: Cazuistica procurorilor DNA a relevat  plăţi nelegale pentru facilitarea emiterii autorizaţiilor într-un timp mai scurt decât cel uzual, mita reprezentând „un imbold pentru respectarea termenului legal, în condiţiile în care solicitanţii au depus dosare corecte şi complete“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG