Cum explică Ryanair incidentul în care la bordul unui avion a apărut fum imediat după decolare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabina avionului Ryanair a fost inundată cu fum

La câteva ore bune după ce cabina unui avion s-a inundat de fum, compania Ryanair a comunicat că le cere „scuze sincere” clienţilor şi că avansează o ipoteză preliminară pentru incident: fluidul de degivrare a intrat în sistemul de climatizare al aeronavei.

„Acest zbor din Bucureşti către Londra Stansted (21 ianuarie) a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore la aeronavă. Pentru a minimiza întârzierea, clienţii s-au îmbarcat într-o aeronavă înlocuitoare căreia i s-a efectuat un tratament de degivrare înainte de a decola către Londra. La scrut timp după decolare, ca măsură de precauţie, aeronava a revenit pe Aeroportul Interaaţional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină (despre care noi credem că a fost cauzat de ingerarea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare). Membrii echipajului au notificat controlorii de trafic aerian, iar aeronava a aterizat în condiţii normale la Bucureşti şi, în prezent, este inspectată de tehnicienii Ryanair. 

Pasagerii au primit vouchere pentru gustări şi băuturi răcoritoare şi urmează să se îmbarce într-o aeronavă înlocuitoare care va decola către Londra Stansted mai târziu în cursul zilei de astăzi.

Ryanair le prezintă scuze sincere clienţilor afectaţi de această întărziere”, a arătat compania.

Reamintim că pasagerii cursei Bucureşti-Londra cu indicativul FR1006 operată de compania Ryanair au intrat în panică după ce cabina avionului s-a umplut de fum. Conform primelor date echipajul de cabină nu a reacţionat prompt, iar o parte din pasageri au început să se agite şi să strige.

Incidentul s-a produs după decolare. Concret, aeronava cu inmatricularea EI-EVH s-a întors pe Aeroportul Otopeni după un zbor de 73 de minute în timpul căruia piloţii au survolat în cerc în zona Mircea Vodă. 

Mai exact, în câteva minute de la decolare, aeronava s-a ridicat până la altitudinea de 5.000 de picioare (1.500 de metri) moment în care s-a petrecut, cel mai probabil, incidentul. Imediat, echipajul a luat decizia să coboare brusc până la 3.000 de picioare, aproximativ 900 de metri. Manevra a fost, probabil, mai puţin plăcută pentru pasageri. Ulterior, după o oră de zbor, la 12.11, aeronava a aterizat pe pista de la Otopeni. Conform unor surse, avionul a survolat zona Capitalei pentru a consuma combustibilul din rezervoare.

Ryanair este cea mai mare companie low-cost din Europa care operează aproape 450 de aeronave Boeing 737-800. 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!