Cum e anulat neoficial programul „Rabla“: doar cu ITP şi domiciliu în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numai rablele în stare de funcţionare vor fi admise în programul rabla

Şi în acest an, Ministerul Mediului va aloca fonduri programului Rabla, prin intermediul căruia românii care vor să-şi schimbe maşinile vechi cu unele noi pot cere bani de la stat. Totuşi. în 2019, doritorii vor avea de îndeplinit câteva cerinţe suplimentare pentru a beneficia de finanţarea de peste 9.000 de lei la cumpărarea unei maşini noi.

În primul rând, doritorii trebuie să aibă domiciliul în România. Apoi, nu trebuie să aibă datorii la stat şi, foarte important, maşina care este dată la casat trebuie să aibă cel puţin opt ani şi ITP (inspecţie tehnică periodică) valabilă.  Deci autovehiculul trebuie să fie perfect funcţional, nemaifiind admise rablele care zac de ani de zile prin parcări. 

Paşii de făcut şi finanţarea

Dacă problema ITP-ului a fost rezolvată, folosind vechea maşină, puteţi trece la accesarea programului de finanţare. În primul rând, doritorii se vor înscrie la un dealer autorizat. Apoi, vor duce maşina veche la REMAT, o vor radia din circulaţie după care vor putea intra în posesia noii maşini. Statul virează banii direct dealerului. Şi în acest an prima pentru casarea unei maşini vechi se menţine la valoarea de 6.500 de lei. Suplimentar, cei interesaţi pot obţine un ecobonus de 1.000 de lei şi/sau de un ecobonus de 1.700 de lei, în funcţie de caracteristicile maşinii pe care intenţionează s-o cumpere. Aşadar, românii care vor să-şi schimbe maşina veche vor putea obţine cel mult 9.200 de lei.

Maşinile ce urmează să fie cumpărate vor trebui să genereze cel mult 120 g CO2/km, spre deosebire de limita de anul trecut, care a fost de 130 g CO2/km.

ITP, mai greu de obţinut

Reamintim că metodologia de acordare a ITP-ului a fost modificată fiind acum mult mai drastică. Concret, de ceva timp, la efectuarea ITP, deficienţele tehnice ale autoturismelor sunt grupate în trei mari categorii. Una dintre ele o formează defecţiunile majore. În categoria deficienţelor majore sunt încadrate cele care pot compromite siguranţa vehiculului, pot avea un impact asupra mediului sau îi pot pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic.

Mai sunt apoi şi deficienţele periculoase, adică acelea care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au un impact asupra mediului. Dacă o maşină are o deficienţă majoră sau periculoasă, inspecţia tehnică nu poate fi trecută, fiind necesară o nouă verificare tehnică în termen de 30 de zile. Acestea nu sunt singurele înăspriri la regulamentul ITP. Astfel, maşinile cu o vechime mai mare de 12 ani trebuie să facă ITP-ul anual.

Apoi, pentru un mai mare grad de corectitudine, firmele care au linii de inspecţie ITP sunt obligate să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activităţii, înregistrare care trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR) pentru eventuale verificări. Staţiile păstrează înregistrările video pentru o perioadă determinată de şase luni, iar sistemul de supraveghere video conţine minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital care permite înregistrarea la rezoluţii HD. În plus, sistemul este instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP indiferent de condiţiile de iluminare ale atelierului.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul