Video Cum arată zona unde a căzut a doua dronă, în apropiere de satul Plauru. Armata a trimis fragmentele la expertizare VIDEO

0
Publicat:

Locul în care au fost găsite fragmente dintr-o a doua dronă pe teritoriul românesc se află la 3,5 kilometri de Dunăre, la granița cu Ucraina.

În zonă se vede un crater format de prăbușirea dronei și câteva elemente ale acesteia, potrivit imaginilor difuzate de G4media.ro. Mai multe fragmente ale dronei au fost ridicate de armată pentru a fi analizate.

„Colegi de la Forţele Navale Române sunt dislocaţi în zona Ceatalchioi - Plauru pentru misiuni de cercetare în aria de responsabilitate. Am primit astăzi informaţii de la autorităţile locale cu privire la posibila existenţă a unor elemente de acest tip la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. Informaţiile s-au dovedit corecte. În această locaţie au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară cu cele folosite de armată rusă. În mod procedural, zona a fost securizată, probele au fost ridicate pentru expertiză tehnică şi analiză. Foarte important este că noi rămânem în continuare în alertă şi vom continua cercetările în zonele acestea aflate în proximitatea obiectivelor vizate de atacurile aeriene", a precizat Constantin Spînu, la Digi 24.

El a subliniat că este vorba „cu siguranţă" despre o altă locaţie decât cea în care au fost găsite fragmente zilele trecute.

„Nu am informaţii exacte câţi kilometri şi câţi metri sunt între cele două locaţii, însă sunt două locaţii diferite. Important este că rămânem în contact permanent şi cu structurile aliate, care sunt informate în timp real. Cel mai important mi se pare faptul că aceste atacuri trebuie condamnate cu fermitate. România condamnă cu fermitate aceste atacuri şi le spune pe nume: sunt crime de război. Orice atac împotriva infrastructurii civile, aşa cum este cea din porturile ucrainene de la Dunăre, împotriva zonelor locuite de populaţie civilă, sunt crime de război", a punctat el.

Două expertize tehnice sunt în derulare

Constantin Spînu a declarat că fragmentele fac parte dintr-o dronă similară cu cele folosite de armata rusă şi a anunţat că va oferi noi detalii în momentul în care expertizele tehnice vor fi finalizate.

„Este nevoie de finalizarea acelor expertize, una care a început cu probele ridicate de la locaţia descoperită marţi după-amiaza. Cu siguranţă va începe foarte rapid şi expertiza în cazul probelor ridicate astăzi. Sperăm ca în urma acestor expertize să putem să avem informaţii cu privire la circumstanţele şi, inclusiv, în ce perioadă ar fi fost posibil ca aceste fragmente să ajungă pe teritoriul nostru, aproape de locaţiile lovite de forţele ruse, cu aceste atacuri cu drone. (...) Astăzi, noi rămânem angajaţi, cu forţe care au misiunea de a continua cercetările în această zonă. De asemenea, rămânem în alertă şi toate locaţiile care sunt în proximitatea zonelor vizate de atacurile ruse vor fi cercetate în continuare. La fel de important: rămânem în contact şi cu autorităţile aliate, pe care le informăm în timp util", a subliniat el.

Sâmbătă, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite de militari ai Forţelor Navale Române.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cursul zilei de sâmbătă militari din Forţele Navale Române, dislocaţi pentru misiuni de cercetare în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au executat activităţi de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informaţii de la autorităţile locale, transmise prin comenduirea Garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existenţă a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate