Cum a început scandalul dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Ovidiu Vîntu i-a pretins lui Sebastian Ghiţă, în perioada martie - aprilie, 150.000 de euro. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus la data de 19 aprilie 2011 începerea urmăriri penale, iar miercuri, reţinerea inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Cezar Ion Ilie, pentru şantaj.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea Media, a înaintat în 4 aprilie Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere în care îl acuză pe Sorin Ovidiu Vîntu de ameninţare şi şantaj.

Potrivit unui comunicat din 3 aprilie, membrii CA al Asesoft au înţeles că au de-a face "cu un grup mafiot, coordonat de domnul Sorin Ovidiu Vântu, care este implicat în activităţi de crimă organizată (spălare de bani, escrocherie, şantaj, utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea violenţei fizice etc.)".

În plus, Asesoft atrăgea atenţia lui Sorin Ovidiu Vîntu şi asociaţilor săi "să înceteze presiunile la adresa jurnaliştilor de la Realitatea Media, întrucât controlul editorial pe care doresc să-l impună este lipsit de legitimitate şi afectează credibilitatea trustului".

În 5 aprilie a fost convocat Consiliul de Administraţie al Realitatea Media pentru a analiza execuţia contractului de management de către Asesoft, reprezentată de Sebastian Ghiţă, "în încercarea de a-l determina pe acesta să respecte clauzele contractului şi, în caz de nereuşită, denunţarea acestuia".

De cealaltă parte, Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, afirma că îi este ruşine de ceea ce se întâmplă în prezent la Realitatea TV, precizând că situaţia este dificilă, dar speră că se va rezolva amiabil sau apelând la instituţiile statului şi la justiţie.

Sorin Ovidiu Vîntu, patronul trustului Realitatea, declara, la rândul său, că un partener "mai neserios" ca Sebastian Ghiţă "nu poate să existe", precizând că ia în calcul convocarea Adunării generale a acţionarilor Realitatea Media pentru rezilierea contractului cu Asesoft.

În 6 aprilie, Consiliul de Administraţie al Realitatea Media s-a întrunit şi a decis să ceară adunării generale a acţionarilor Realitatea Media rezilierea contractului cu Asesoft.

Adunarea generală a acţionarilor Realitatea Media este convocată pentru 27 şi 28 aprilie.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO