Cum a devenit hocheiul din Miercurea Ciuc simbolul unei lupte pentru autonomie. Ce spun etnicii maghiari

Jurnaliştii de la publicaţia „New York Times” au realizat un reportaj despre Ţinutul Secuiesc, acolo unde sportul a căpătat valenţele unei lupte pentru obţinerea autonomiei. Etncii maghiari se dezic tot mai mult de România, iar arma de înfăptuire a acestui scop a devenit, acum, sportul.

Miercurea Ciuc este oraşul cunoscut pentru trei lucruri: este locul din România în care se înregistrează cele mai mici temperaturi, este cunoscut pentru fabrica de bere şi pentru echipa de hochei pe gheaţă care a câştigat ultimele şase campionate ale României, scriu despre oraşul cu o majoritate maghiară jurnaliştii de la „New York Times”.

Tricourile echipei de hochei, însă, nu sunt inscripţionate cu numele „Miercurea Ciuc”, ci cu „Szekelyfold”, cuvânt ce denumeşte Ţinutul Secuiesc, fostă provincie a Imperiului Austro-Ungar. Jurnaliştii de la publicaţia americană mai spun că secuii, după destrămarea imperiului, au fost supuşi unei politici de asimilare cu populaţia locală, prin care li se impuneau restricţii severe pentru utilizarea limbii maghiare, mai ales sub dictatura fostului lider comunist, Nicolae Ceauşescu.

Csikszereda sau Miercurea Ciuc? Lupta pentru autonomie

De două decenii încoace, echipa locală de hochei este văzută drept avangarda secuilor pentru autonomie. Poate că România este o ţară a fotbalului, însă la Miercurea Ciuc se trăieşte doar pentru hochei. Clubul de hochei poate fi asemănat, într-o oarecare privinţă, cu clubul de fotbal spaniol, FC Barcelona, care a păstrat vie flacăra naţionalismului catalan sub conducerea represivă a generalului Franco.

Papp Elod, fostul preşedinte al clubului spune că secuii sunt reprezentaţi de această echipă. „Ne place să spunem că hocheiul pe gheaţă reprezintă istoria strămoşilor noştri războinici”, spune el. Afirmaţia lui Elod este susţinută şi de antrenorul echipei, Timo Lahtinen. „Toată lumea din acest oraş joacă şi vorbeşte despre hochei. Acesta este centrul polarizator al hocheiului din România.”

Conflictul dintre români şi unguri a lut şi o mai mare amploare după ce, în 2011, în urma meciului dintre România şi Ungaria, toţi jucătorii României li s-au alăturat adversarilor săi pentru a cânta imnul maghiar. Şi asta pentru că majoritatea jucătorilor naţionalei României sunt jucătorii echipei din Miercurea Ciuc.

„Este un pic ciudat, ei nu ne înţeleg situaţia noastră aici”, spune Attila Goga, capitanul echipei din Ciuc şi jucător pentru naţionala României. „Toţi de aici sunt unguri. Eu mă simt ungur. De mic copil am vorbit limba maghiară. Am învăţat şi limba română, dar maghiara este limba mea maternă.”

Interesele politice cultivate prin hochei

Căderea comunismului le-a dat ungurilor ocazia de a lupta pentru libertatea lor culturală şi politică. Este şi cazul lui Laszlo Tokes, figură importantă a politicii maghiare şi româneşti, care a militat pentru autonomia maghiară, centrată pe Ţinutul Secuiesc, în care sportul are un rol esenţial.

„Cultura noastră a fost asuprită”, spune Tokes. „Aşa s-a întâmplat şi în sport. Din acest motiv rolul sportului este atât de important în Ţinutul Secuiesc. Hocheiul dă identitatea poporului maghiar. Uneori, sportul preia această funcţie într-o minoritate.”

Tokes îi numeşte pe români nişte „prieteni foarte buni”, deşi ei nu sunt acceptaţi ca fiind maghiari la origine. „Uneori nu se spune că suntem români care vorbesc maghiara. Acest lucru nu este adevărat. Suntem pe deplin maghiari în sesnul originar al cuvântului. Chiar dacă am fi trăit pe Lună, tot unguri ne numeam. Chiar dacă trăim în Transilvania, ne considerăm unguri.”

„În Miercurea Ciuc există un interes politic şi social”, spune Marius Glica, directorul tehnic al Federeţiei Române de Hochei. „Este un oraş mic, care dacă vrea să fie remarcat de restul oraşelor trebuie să arate ceva. Astfel, că ei au ales sportul. Oamenii politici din zonă se folosesc de sport pentru a se promova”, mai spune Glica.

Pentru maghiari, patinoarul şi echipa de hochei rămân un simbol a ceva mai mult decât un simplu sport pe gheaţă. „În perioada comunismului, ziarele locale nu puteau titra Csikszereda, ci doar Miercurea Ciuc. Pe atunci, acest loc era un sanctuar. Era singurul loc unde puteai să vorbeşti limba maghiară fără să fii constrâns. Acest lucru se mai poate simţi şi în ziua de azi la un anumit nivel”, a mai spus Lazlo Tokes.