Cum a ajuns un bar dintr-o comună izolată un cuib al traficanților de droguri. Codul secret pe care îl foloseau clienții

0
Publicat:

Patronul unui bar dintr-o comună aflată la peste 180 de kilometri de București făcuse împreună cu barmanița o rețea de trafic de droguri de mare risc, în frunte cu cocaina și 2-MMC. Cei doi au fost prinși după ce au fost denunțați și ulterior au vândut droguri unui investigator sub acoperire.

Patronul barului și barmanița vindeau inclusiv cocaină FOTO DIICOT

Barul era situat în comuna Bughea de Sus din județul Argeș, iar clienții care doreau droguri trebuia să comande o bere și să ducă degetul la nas.

Patronul barului a fost condamnat zilele trecute de Tribunalul Argeș la 4 ani și 9 luni de închisoare, în timp ce barmanița a primit 4 ani, tot cu executare. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Dosarul a fost deschis de către procurorii DIICOT Pitești în mai 2024, după un denunț al unui consumator de droguri din comună, din care rezulta faptul că patronul barului din Bughea de Sus comercializează droguri de mare risc, respectiv cocaină şi cristal.

În aceeași zi, doi investigatori sub acoperire au fost autorizați pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă.

Pe 5 iunie 2024, unul dintre investigatorii sub acoperire și denunțătorul s-au întâlnit la Câmpulung Muscel pentru a cumpăra droguri de la patronul barului. Iar denunțătorul l-a sunat prin apel video pe Facebook Messenger pe patronul-traficant, transmițându-i că vrea să se vadă cu el pentru a cumpăra cocaină. Toate conversațiile au fost ascultate și înregistrate de către investigatorul sub acoperire.

Patronul barului i-a spus denunțătorului că îi poate vinde substanțe la prețul de 150 lei, categorisindu-le ca fiind „proaste”, dar și substanțe la prețul de 500 lei, afirmând că acestea ar fi „bune”. Iar denunțătorul-consumator de droguri i-a transmis că vrea să cumpere „din aia bună”, referindu-se la cocaină, substanță despre care patronul-traficant a afirmat că o vinde la prețul de 500 lei.

Ulterior, patronul i-a spus denunțătorului să meargă la bar, unde va găsi barmanița, să îi ceară o bere și să îi spună că a vorbit cu „Crinu”, după care să își atingă nasul cu degetul.

Iată mai jos o parte din conversația dintre cei doi:

PATRON: - Ascultă-mă oleacă! Am de unu jumate și de cinci! (referindu-se la prețul substanțelor)

DENUNȚĂTOR: - Da!

PATRON: - De aia bună e de cinci! (adică, 500 lei)

DENUNȚĂTOR: - Cinci! De aia bună, nu, frate, nu vreau de...

PATRON: - Aia proastă e de 1 milion jumate.

DENUNȚĂTOR: - Da, dar e de aia bună, da?

PATRON: - Gata, am înțeles, gata, gata! Bine. Păi știi cum facem?

DENUNȚĂTOR: - Ă?

PATRON: - Te duci la mine la bar.

DENUNȚĂTOR: - Da.

PATRON: - Și întrebi o barmaniță de acolo, îți iei și tu o bere.

DENUNȚĂTOR: - Da, da.

PATRON: - Și îi spui: ”Am vorbit cu Crinu”.

DENUNȚĂTOR: - Cu Crinu, da! Dar de aia bună, frate. Nu vreau ce mi-o dat ăsta, m-a distrus total, frate! M-o luat căldurile, curge de pe mine.

PATRON: - Gata, gata, am înțeles. Nu mai vorbi, gata.

Iar denunțătorul, însoțit de investigatorul sub acoperire, a urmat întocmai pașii. I-a dat barmaniței suma de 10 lei pentru o bere, a dus degetul la nas, a apăsat nara nasului, gest la care barmanița le-a zis să meargă după ea, dându-i o folie cu droguri în baia barului. Totul a fost înregistrat.

Operațiunea s-a repetat pe 13 iunie 2024, de această dată cei doi întâlnindu-se chiar cu patronul barului, care le-a vândut cocaină. Pe parcursul discuției, acesta le-a zis că este speriat pentru că obișnuia să vândă droguri unei persoane, fără a menționa date despre aceasta, iar respectiva persoană a fost dusă de părinți la dezintoxicare și după ce s-a întors din spital a reluat legătura cu el.

Pe 17 iunie 2024, procurorii DIICOT Pitești și polițiștii au descins atât la locuința patronului barului, cât și la cea a barmaniței, găsind în total 10,6 grame cocaină, aproape 9 grame de 2-MMC (un drog sintetic foarte periculos), ca și o farfurie cu urme de cocaină și 2-MMC.

Patronul și barmanița au fost imediat reținuți, fiind ulterior în arest preventiv timp de patru luni, după care au fost plasați în arest la domiciliu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”