CTP, despre ordonanţa militară: Nu sunt sigur că va fi clar pentru aceşti imbecili, inconştienţi, cretini, iresponsabili, cărora puţin le pasă de ceilalţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu laudă eforturile autorităţilor pentru noile restricţii de circulaţie adoptate prin ordonanţa militară numărul 2. Cu toate acestea, gazetarul consideră că autorităţile s-au temut să adopte deocamdată măsuri mai dure, de teamă să nu piardă capital politic.

Într-un interviu pentru Digi 24, Crstian Tudor Popescu scoate la iveală neclarităţile din ordonanţa militară numărul 2, dar şi temerile autorităţilor care speră să nu piardă capital politic.

„Direcţia rămâne, e cea corectă, însă din considerente politice, de imagine, de comunicare, azi a fost aleasă o soluţie intermediară. Adică acea formulare „recomandări” pentru ieşirile din domiciliu. Eu n-am reuşit să înţeleg: acea declaraţie pe proprie răspundere să referă la timpul zilei sau la timpul nopţii? Deci în timpul zilei poţi să ieşi şi să pretinzi că te duci la cumpărături sau că ai o urgenţă medicală, tu având cu totul alte treburi şi nu suferi consecinţe, că este vorba de recomandări”, a declarat gazetarul.

Cristian Tudor Popescu nu crede că noile măsuri îi vor împiedica pe români să iasă din case

„De asemenea, n-am sesizat sancţiuni în legătură cu circulaţia timpul nopţii sub declaraţia pe proprie răspundere. Declaraţia asta pe proprie răspundere cui o faci? Mă opreşte cineva şi eu completez o declaraţie? Bănuiesc că e un tipizat. După aceea ce fac cu hârtia aia? O iau eu, le-o dau lor? O las la poliţist şi plec în treaba mea şi poliţia ce face, mă urmăreşte? Vă imaginaţi echipaje umblând după fiecare cetăţean prin Bucureşti? Nu prea înţeleg cum e... Mai simplu şi mai dur ar fi fost să se pronunţe cuvântul „interdicţie”, să se abandoneze cuvântul „recomandări”, pentru că nu vor fi foarte eficiente. Inşii care au ieşit şi astăzi se se vânture prin lume, probabil că vor face treaba asta în continuare, fiind vorba de recomandări. Nu cred că vor abandona mulţi dintre ei”, a continuat CTP.

Recomandare vs. interdicţie

„E destul de probabil ca în curând să fie nevoie de măsuri de felul acesta, pronunţate foarte limpede. De altfel, Raed Arafat a şi spus: luaţi recomandările ca pe obligaţii. E clar că au avut o discuţie înainte, probabil foarte aprinsă şi au zis hai să nu pronunţăm cuvântul interdicţie, pentru imagine, să nu părem dictatură militară, să nu creadă cetăţenii că îi arestăm.

Ar fi fost o pierde politică? În capul dânşilor. Altă explicaţie nu există, pentru că au înmuiat în felul ăsta termenul. Pentru că s-au temut să nu piardă nişte capital politic.”, a declarat gazetarul.

CTP laudă autorităţile şi face apel la populaţie să înţeleagă măsurile

„Modul ăsta prevenitor, blând, ia în considerare buna credinţă a oamenilor. Ori, autorităţile îşi fac treaba, organizarea mi se pare în continuare bună, dar mai trebuie şi noi să ajutăm autorităţile. Ele nu vor să instituie starea de asediu, cum spuneau unii să scoată armata pe străzi şi să nu mai circule nimeni. În continuare aceste măsuri iau în seamă şi aşteaptă de la noi sprijin prin comportamentul nostru.

Nu sunt sigur că va fi clar pentru aceşti... sunt mulţi inconştienţi, imbecili, cretini, iresponsabili, cărora puţini le pasă de ceilalţi, pe care nu îi interesează altceva decât să-şi facă cumpărăturile la mall. Sunt mulţi cu care nu te înţelegi.

Au anunţat aceste măsuri gradual, pentru că aveau nevoie şi de un context internaţional şi intern. Altfel, atunci când aveai 20 de oameni infectaţi şi încă nu se produsese măcelul din Italia, dacă veneau cu interzicerea circulaţiei pe străzi, atunci ştiţi ce ar fi urlat internetul şi diversele site-uri? Ar fi urlat că este o conspiraţie mondială venită şi în România, aceşti trădători de ţară, nu e adevărat nimic cu coronavirusul, şi-aşa sunt destui care spun asta şi acum, şi ăştia vor să ne vaccineze, să ne bage cipul în cap ca să ne controleze. 

Mi se pare corect ce au făcut, mai trebuie să reacţionăm şi noi pe măsură.”, a conchis CTP.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice