CSM îi cere lui Florin Iordache stenogramele întâlnirii cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat comisiei parlamentare pentru modificarea legilor justiţiei, conduse de Florin Iordache, transmiterea transcriptului discuţiilor purtate în cadrul întâlnirii cu membrii Comisiei de la Veneţia.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi a acestei şedinţe,  a  mandatat preşedintele Consiliului  în vederea înaintării unei adrese către Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru  sistematizarea, unificarea şi asigurea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, prin care să se solicite transmiterea transcriptului discuţiilor purtate  în cadrul întâlnirii  cu membrii Comisiei de la Veneţia", potrivit ordinii de zi soluţionate publicate pe site-ul CSM.

Preşedintele CSM, Simona Marcu, a susţinut, la şedinţa Plenului CSM de joi, referitor la apărarea independenţei procurorilor, că la întâlnirea dintre delegaţia Comisiei de la Veneţia şi comisia care s-a ocupat de modificarea codurilor penale s-au lansat acuzaţii de partizanat politic la adresa magistraţilor care au participat la dezbaterile din Parlament.

"Înţelegem că la întâlnirea cu Comisia de la Veneţia s-au făcut acuzaţii de partizanat politic al magistraţilor care au participat la dezbateri", a declarat Simona Marcu, în şedinţa plenului CSM.

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, marţi, că întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a decurs foarte bine şi că a fost chemat săptămâna viitoare la şedinţa plenară a Comisiei pentru a răspunde anumitor întrebări şi nelămuriri. Mai mult, în luna iulie ar putea fi prezentat un raport preliminar cu privire la situaţia legilor justiţiei din România de către cei din Comisia de la Veneţia.

„Foarte bine (au decurs discuţiile cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia – n.r.).  A fost o vizită de informare. Le-am prezentat câteva aspecte care au apărut în spaţiul public şi dezinformări în spaţiul public în ceea ce priveşte modul în care s-au desfăşurat lucrurile privind cele trei legi ale Justiţiei. Apoi, dumnealor ne-au pus câteva întrebări”, a declarat Florin Iordache după întâlnirea cu aceştia.

Întrebat dacă membrii Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei vor ţine cont de eventualele critici semnalate de Comisia de la Veneţia, Iordache a replicat: „Fără îndoială asta am şi spus, modul în care noi am elaborat cele trei legi ale justiţiei sunt în concordanţă cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi dacă în continuare Comisia de la Veneţia va considera că trebuie să facă anumite recomandări, fără îndoială Parlamentul sau Executivul să vină cu chestiuni care vizează punerea în acord. (…) Toate cele trei legi sunt în concordanţă cu opiniile exprimate de-a lungul timpului de Comisia de la Veneţia. Eu consider că observaţiile pe care Comisia de la Veneţia le va putea face la aceste trei legi nu vor modifica substanţa şi Comisia de la Veneţia va demonstra că modificările pe care le-am făcut noi nu ating independenţa justiţiei”, a explicat acesta.

De asemenea, deputatul PSD a spus că în cadrul întrevederii cu membrii Comisiei de la Veneţia nu s-a discutat despre lipsa unei decizii a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la decizia CCR prin care trebuie să o revoce pe şefa DNA, Laura Coduţa Kovesi. „Nu, pentru că vizita dumnealor în România nu a vizat decât modalitatea în care au fost elaborate şi modalitatea în care răspund în acest moment cele trei legi ale justiţiei nevoilor României. S-a spus un singur lucru, că deciziile pe care CCR le-a luat sunt general obligatorii“, a mai spus Iordache.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro