Criza în Justiţie. Universitatea Bucureşti susţine magistraţii şi militează pentru corecta funcţionare a statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea Universităţii este solidară cu magistraţii. FOTO: bucurestifm.ro

Conducerea Universităţii Bucureşti a transmis, miercuri, că susţine susţine iniţiativele magistraţilor care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019 care a modificat Legile justiţiei.

Reprezentanţii Universităţii Bucureşti au transmis, printr-un comunicat de presă că sunt alături de magistraţi si militează pentru un stat de drept.

„Corecta funcţionare a statului de drept este o condiţie esenţială pentru democraţie, pentru protecţia drepturilor cetăţenilor împotriva acţiunilor arbitrare ale politicului în justiţie, acţiuni ce pot perturba grav scara de valori a întregii societăţi, ataşamentul acesteia faţă de dreptate, echitate, corectitudine, cinste, responsabilitate”, a transmis profesorul universitar Mircea Dumitru.

„Conducerea Universităţii din Bucureşti a luat act de iniţiativele unor cadre didactice şi ale organizaţiei studenţeşti din cadrul Facultăţii de Drept de a formula public o poziţie avizată faţă de reglementările din ultimii doi ani referitoare la administrarea justiţiei în România, în special faţă de recenta OUG nr. 7/2019. 

Nu în ultimul rând, a luat act de acţiunile de solidarizare iniţiate de cadre didactice şi studenţi din cadrul mai multor facultăţi ale Universităţii din Bucureşti. 

Consecventă atitudinii sale de delimitare a activităţii academice faţă de ingerinţele politice de orice fel, Universitatea din Bucureşti consideră totodată că problema respectării normelor statului de drept, a asigurării independenţei justiţiei implică angajamentul civic al tuturor cetăţenilor responsabili”, a transmis, miercuri, conducerea Universităţii Bucureşti.

„Ne exprimăm, aşadar, solidaritatea faţă de iniţiativele magistraţilor şi ale specialiştilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019 şi stoparea măsurilor care pun sub semnul întrebării bunul mers al justiţiei în România”, se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată