Criterii de performanţă: stimulente la toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi cei 30.000 de angajaţi de la Ministerul Finanţelor Publice vor primi stimulente salariale pe august şi septembrie. Doar procentele vor fi diferite de la un judeţ la altul. Aplicarea criteriilor de performanţă în acordarea stimulentelor e doar o poveste.  În fapt, vor fi excluşi numai angajaţii care au avut abateri.

Principiul după care vor fi acordate stimulentele salariale angajaţilor din Ministerul Finanţelor va fi acela al solidarităţii. Nici vorbă despre acordarea stimulentelor pe criterii de performanţă, aşa cum ameninţa Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor. Proporţiile de acordare a stimulentelor vor fi însă diferite.

„Principiul solidarităţii"

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, susţine că în urma negocierilor cu ministrul Finanţelor, sistemul de acordare a stimulentelor pe august şi septembrie a rămas aproape neschimbat. „Singura noutate este că ele nu se mai repartizează exclusiv de către conducere, ci de o comisie în care intră şi sindicatele".

Citiţi şi:

5.661 lei, stimulentul mediu lunar la Ministerul Muncii, în anul 2009

UPDATE Gheorghe Ialomiţianu: Unii directori s-au pus în fruntea listelor pentru stimulente, deşi nu au rezultate

Prima deviere de la regula performanţei s-a produs atunci când s-au calculat coeficienţii pentru fiecare judeţ. Pentru cele cu rezultate foarte bune s-a obţinut un coeficient de aproape 1,4, adică vor primi stimulente în valoarea a 1,4 salarii de încadrare.

Aceste fonduri reprezintă banii atraşi suplimentar la bugetul de stat din zona infracţională şi cea contravenţională (rezultaţi din amenzi, penalizări etc.). Există însă şi judeţe care nu şi-au făcut planul şi au un fond de stimulente foarte mic. Acestea au obţinut coeficienţi de doar 0,3 şi atunci s-a stabilit, povesteşte Oprescu, creşterea la 0,42: „S-a mers pe principiul solidarităţii între judeţe".

„Stimulente cu caracter social"

În Botoşani, Tulcea şi Teleorman economia este slabă şi, în plus, august este lună de concedii, iar încasările la buget sunt mai mici, în general. De aceea s-a crescut puţin coeficientul lor". La nivel local, coeficienţii s-au aplicat pentru toţi angajaţii, dacă n-au fost în concediu şi n-au avut abateri. Astfel, vor încasa stimulente şi inspectorii de la Fisc, dar şi dactilografele, şoferii şi bufetierii.

Protocolul semnat la 16 octombrie de către toţi membrii Comisiei de Finanţe din care fac parte ministrul Ialomiţianu, şeful Fiscului, Sorin Blejnar, dar şi liderii de sindicat arată că, într-adevăr, toţi angajaţii vor primi stimulente, mai puţin categoriile exceptate, menţionate mai sus.  Stimulentele vor fi acordate în această săptămână.

Joi se încheie discuţiile pe Legea salarizării

La Ministerul Muncii negocierile cu sindicatele vor continua până joi, când se vor prezenta datele tehnice referitoare la Legea salarizării. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că noua grilă pleacă de la salariile diminuate cu 25%, nu de la cele existente la sfârşitul lui 2009.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă