Cristian Borcea, eliberat condiţionat. Omul de afaceri a stat doar 9 luni în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Ilfov au decis miercuri să aprobe liberarea condiţionată a fostului acţionar de la FC Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea. Acesta era încarcerat din februarie 2019, după condamnarea din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din judeţul Constanţa.

 Magistraţii Tribunalului Ilfov au respins, miercuri, ca nefondată contestaţia formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la decizia iniţială de eliberare a Judecătoriei Sector 4 şi au decis punerea de îndată în libertate a lui Cristian Borcea.

Decizia este definitivă, astfel că fostul acţionar al FC Dinamo Bucureşti va părăsi Penitenciarul Jilava, acolo unde este încarcerat din luna februarie a acestui an.

Pe 11 septembrie 2019, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au aprobat cererea fostului acţionar dinamovist de eliberare condiţionată, soluţia instanţei nefiind definitivă si contestată ulterior de procurori. 

Cum a motivat prima instanta liberarea lui Cristi Borcea

Judecătoria Sectorului 4 motiva la inceputul lunii octombrie admiterea liberarii lui Cristian Borcea deoarece omul de afaceri a fost stăruitor în muncă în penitenciar, a participat la programe şi a dat dovadă de „îndreptare”, iar faptele pentru care a fost condamnat nu pot duce la concluzia că scopul pedepsei nu a fost atins.

 „Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiţionate, instanţa retine că, potrivit art. 59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale”, se arată în motivarea magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 4, citată de Mediafax.

Mai mult, potrivit instanţei, Cristian Borcea a avut un comportament apreciat ca fiind „corespunzător”.

„(Cristian Borcea, n.r.) a participat la programele educaţionale şi psihologice, nu a fost sancţionat disciplinar, fiind recompensat de 41 ori (de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi/sau vizită, o dată cu suplimentarea numărului de convorbiri online şi de 21 de ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar). Petentul a finalizat programul de educaţie prin sport, iar în prezent este inclus în cadrul programului pentru liberare”, mai este subliniat în sursa citată.

În document este menţionată şi atitudinea de care Borcea a dat dovadă în penitenciar: „Atât timp cât, din caracterizarea înaintată de penitenciar, rezultă că petentul a avut o atitudine pozitivă faţă de activităţile şi programele de educaţie şi asistenţă psihosocială, nu a fost sancţionat, natura infracţiunii nu poate conduce la concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins”.

De asemenea, fostul finanţator Dinamo a desfăşurat „activităţi lucrative” atât în interiorul locului de deţinere, cât şi în exterior, fără supraveghere, pe o perioadă de 83 de zile, figurând cu un număr de 374 de zile-câştig dintr-un dosar conexat.

„Chiar dacă instanţa, în analiza unei astfel de cereri, poate aprecia că, în raport de gradul de pericol social al infracţiunii pentru care a fost condamnat deţinutul, se impune executarea unei perioade mai mari din pedeapsă decât fracţia stabilită de lege, acest aspect nu trebuie absolutizat. Atât timp cât, din caracterizarea înaintată de penitenciar, rezultă că petentul a avut o atitudine pozitivă faţă de activităţile şi programele de educaţie şi asistenţă psihosocială, nu a fost sancţionat, natura infracţiunii nu poate conduce la concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins.

Cât a executat Borcea din pedepsele primite

Cristian Borcea a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.

Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că fostul finanţator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri şi transferurilor din fotbal. 

Magistraţii au decis să-i scadă din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din Dosarul transferurilor din fotbal, precum şi sentinţa pe care o execută în prezent la Penitenciarul Rahova, cea din Dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 - 02.07.2018 şi respectiv cea din 08.02.2019 până acum.

Astfel, timpul pe care fostul finanţator al clubului Dinamo l-a petrecut încarcerat depăşeşte deja 4 ani şi 6 luni, astfel că el a putut depune din nou cerere de eliberare condiţionată.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”