Criminalul unui om din afaceri a murit cu câteva luni înainte de eliberare. A stat 26 de ani după gratii

0
Publicat:

Cunoscutul criminal Aurel Oltean, condamnat în 1999 la 28 de ani şi 6 luni de închisoare pentru asasinarea omului de afaceri Teofil Ţîr, a murit cu puțin timp înainte de a-și ispăși pedeapsa, la 64 de ani.

FOTO: Pexels

Potrivit Ziarul Unirea, bărbatul a decedat din cauze medicale în timp ce se afla sub paza Penitenciarului Timișoara, fiind internat direct la Institutul de Boli Cardiovasculare din oraș.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Ramona Bană, deținutul fusese transferat de la Penitenciarul Deva special pentru îngrijiri de specialitate, fără a mai trece prin celulele de la Timișoara.

Deși paza a fost asigurată de unitatea locală pe toată durata spitalizării, moartea a survenit din motive de sănătate, deținutul nefiind externat până la momentul decesului.

Publicația menționată a transmis că există posibilitatea ca administrația din Alba Iulia să suporte costurile.

„Știam ca trebuia sa se elibereze, anul acesta. Nu a mai prins libertatea! E o dramă, după părerea mea! Categoric, având domiciliul în Micesti-Alba Iulia, îl vom înmormânta! E o obligație civică și morală”, a explicat primarul Gabriel Pleșa pentru ziarulunirea.ro.

Povestea jafului armat din Alba Iulia

În 1999, în momentul în care omul de afaceri, proprietarul unei societăţi care administra piaţa din cartierul Cetate, a coborât din maşină şi se îndrepta spre scara blocului, a fost împuşcat de mai multe ori de către Aurel Oltean.

Acesta a tras nouă focuri de armă, din care patru l-au lovit şi i-au provocat decesul pe loc. Criminalul s-a făcut năvăzut, dar a fost prins după câteva zile. El a fost reţinut în 25 aprilie 1999, în apropierea lizierei pădurii de lângă Miceşti.

Aurel Oltean a cerut în decembrie 2020 liberarea condiţionată din închisoare, principalul motiv fiind acela că a depăşit perioada minimă prevăzută de lege pentru a putea beneficia de acest drept. Oltean avea 36 de ani la momentul săvârşirii crimei, iar acum are 57 de ani. Acesta a fost condamnat la 28 de ani şi 6 luni de închisoare pentru asasinarea omului de afaceri Teofil Ţîr.

Aurel Oltean a fost prins având asupra sa un sac cu banii furați de la victimă (peste 11.500 RON), pe care plănuia să îi ascundă în pădure.

Arma crimei, un pistol TT cumpărat anterior din București cu 700 de dolari, a fost recuperată dintr-un canal între Alba Iulia și Micești. Pentru a-și schimba înfățișarea și a induce anchetatorii în eroare, acesta și-a ras barba imediat după asasinat.

Investigația a scos la iveală și trecutul infracțional al bărbatului, care mai fusese condamnat în anii '80 pentru trecere frauduloasă a frontierei și violență.

În 2020, criminalul a depus la Judecătoria Deva a patra cerere de liberare condiţionată, care i-a fost refuzată.

Deși Aurel Oltean a îndeplinit fracția obligatorie de timp pentru liberare (executând peste 8.400 de zile din pedeapsă), instanța i-a respins cererea, considerând că acesta nu s-a îndreptat.

Magistrații și-au justificat decizia prin gravitatea extremă a faptei (omor deosebit de grav), restul mare de pedeapsă rămas și eforturile insuficiente depuse pentru reintegrare socială. Astfel, s-a decis că simpla trecere a timpului în închisoare nu este suficientă pentru a convinge instanța de îndreptarea comportamentului său.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă