Criminalul suporterului dinamovist se lăuda cu isprava lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminalul suporterului dinamovist ucis cu o lovitură de baston în cap va sta după gratii în următoarele 30 de zile. Alexandru Badea, agent de pază la un hipermarket, a recunoscut că a avut o altercaţie cu Adrian Daniel Matei, pe care l-ar fi lovit în cap cu un baston telescopic. Înainte să fie prins, Badea s-ar fi lăudat prietenilor cu isprava sa.

Noi detalii tulburătoare apar în cazul morţii lui Adrian Daniel Matei (18 ani), suporterul dinamovist ucis, în urmă cu o săptămână, de un fan al unei echipe rivale. Alexandru Badea (25 de ani) agent la o firmă de pază, a fost arestat, sâmbătă, pentru 30 de zile, dar a contestat decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi civile de la Tribunalul Bucureşti.
Ancheta poliţiştilor de la Serviciul Omoruri a stabilit că în altercaţie au fost implicaţi mai mulţi tineri.

Alţi trei fani sunt cercetaţi, în stare de libertate, în cazul suporterului dinamovist ucis. Conform informaţiilor Gazetei Sporturilor, aceştia ar fi susţinători ai Stelei şi ar fi participat la conflictul soldat cu decesul lui Adrian Matei. Este vorba despre Adnan Taplamaci şi Andrei-Ionuţ Pătraşcu ("Hunters" - Sud Steaua), şi de Mihai-Adrian Popa (Titan Boys, Nord Steaua). Taplamaci a fost în trecut legitimat la juniorii lui Dinamo.

Şi-a recunoscut fapta

Autorul agresiunii a fost identificat cu ajutorul camerelor de luat vederi de pe Bulevardul Nicolae Grigorescu. Alexandru Badea a fost ridicat de acasă de poliţiştii Serviciului Omoruri, el locuind chiar în zona unde a avut loc atacul. Veteran al scandalurilor dintre galeriile de fotbal, el s-a declarat un fan al Rapidului din grupul ”Radicals”, însă unele surse susţin că era, de fapt, suporter al Stelei, dar s-ar fi declarat rapidist spre a-i fi interzisă participarea la meciurile Rapidului, şi nu ale Stelei.

Mai mulţi martori ar fi declarat anchetatorilor că Alexandru Badea chiar s-a lăudat cu bătaia care a pus capăt zilelor suporterului dinamovist.
În timpul audierilor, el şi-a recunoscut fapta. Deşi, iniţial, s-a speculat că lovitura fatală ar fi fost dată cu o sticlă, în realitate Alexandru Badea ar fi folosit un baston metalic telescopic, pe care îl avea în dotare la slujbă, el fiind agent de pază la un hipermarket din Capitală.

După audieri, Badea a fost condus de o echipă de poliţişti de la Serviciul Omoruri pentru recunoaştere în locul unde s-a petrecut agresiunea, intersecţia bulvardelor Constantin Brâncuşi şi Nicolae Grigorescu din sectorul 3 al Capitalei.
”În fapt, acestuia i s-a reţinut că a lovit victima cu un obiect contondent la nivelul capului iar ca urmare a leziunilor suferite aceasta a decedat pe 24 august anul curent, la Spitalul Sfântul Pantelimon.Incidentul s-a produs pe fondul unei rivalităţi între suporterii a două echipe de fotbal din Bucureşti”, a declarat subcomisarul Adrian Obadă, de la Serviciul Omoruri.

Cauza morţii

Medicii de la INML au făcut autopsia tânărului fan dinamovist decedat după derby-ul Steaua-Dinamo. Doctorii au stabilit că Adrian Daniel Matei avea o problemă medicală, care i-a agravat starea de sănătate. Victimei nu i se coagula sângele, motiv pentru aceasta era sub tratament.

Astfel, Adrian lua Trombostop, un medicament care ajută la prevenirea trombozelor postoperatorii. Cauza morţii a fost însă un traumatism cranio-cerebral, agravat de celelalte probleme medicale ale victimei. Iniţial, medicii Spitalului ”Sf. Pantelimon”, care l-au tratat pe Adrian Daniel Matei după ce a fost internat puseseră diagnosticul ”traumatism cranio-cerebral minor”. Din acest motiv, cazul a fost ţinut, practic, pe loc, de poliţiştii Secţiei 12, care nu ştiau unde să încadreze fapte. După decesul tânărului, dosarul a fost preluat de Serviciul Omoruri, din Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Bucureşti.

”Cauza decesului a fost un traumatism cranio-cerebral. A fost lovit la cap, iar lovitura i-a fost fatală. Multe dintre traumatismele cranio-cerebrale sunt, la primele investigaţii, minore. Apoi apar complicaţii, leziunile se dezvoltă, nu se opresc acolo”, a explicat, pentru ”Adevărul”, medicul primar Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”.

Condus pe ultimul drum de galerie

”Bubu, câine şi după moarte”, au scandat suporterii dinamovişti care au ţinut să-l conducă pe ultimul drum pe Adrian Daniel Matei. Colegii din peluză i-au scandat pentru ultima dată cântece de galerie. Tânărul a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul Căţelu, după o slujbă care a avut loc la Biserica Bulgară din Bucureşti.

La înmormântare au fost prezenţi şi numeroşi suporteri ai echipei din Ştefan Cel Mare. Ei au afişat un banner pe care l-au avut şi la meciul disputat de Dinamo cu Gaz Metan Mediaş: ”Bubu, câine şi după moarte”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani