Craterul din Buneşti, acoperit pe jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1.200 de tone de pietriş au fost răsturnate în groapa căscată în curtea familiei Ene

Curtea familiei Ene din satul Titireci, comuna Buneşti s-a transformat de ieri într-un şantier. Zeci de basculante au cărat toată ziua rocă şi pietriş pentru a astupa caverna care a apărut în curtea casei lui Vasile Ene (41 de ani) şi a mamei acestuia, Ilinca Ene (67 de ani).

Bărbatul este încrezător că, în cele din urmă,„hăul" din curtea sa va fi astupat, iar viaţa sa va intra pe făgaşul normal. „Am făcut un drum pentru maşinile care cară pietriş în curte, mai departe de casă, am tăiat şi gutuiul, tufele de zmeură, că altminteri, cu ploile care au fost şi ţinând cont de greutatea camioanelor, exista riscul să-mi dărâme şi cealaltă casă", a explicat gospodarul.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Rudele nu sunt atât de optimiste, mai ales că groapa pare fără fund. „Este a doua zi de când cară pietriş şi nu se vede nimic. Îmi este frică să mai ies din noaptea din casă, parcă aud şi acum huruiturile din noaptea în care mi s-a prăbuşit copertina, mobila de bucătărie şi prispa. Curtea noastră a devenit loc de pelerinaj. Vin şi se minunează oameni nu numai din sat, dar şi străini care au citit în ziar despre ceea ce ni s-a întâmplat", a spus mătuşa lui Vasile.

Studii geologice

Primarul localităţii Buneşti, Viorel Radi, a declarat că groapa a înghiţit deja 30 de camioane cu material, fiecare având câte 40 de tone. „Am măsurat caverna şi fundul acesteia s-a înălţat cu 15 metri, deci ar mai fi cam 10 metri de umplut. Trebuie avut însă în vedere că, spre suprafaţă, diametrul cavernei este mai mare", a precizat edilul.

Prefectul judeţului Vâlcea a dispus efectuarea unor studii geologice în zonă, iar geologii caută la arhivele statului hărţi care să-i ajute să dezlege misterul cavernei apărute în curtea familiei Ene.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare