Cozi la punctul de frontieră Nădlac II. Peste 50.000 de persoane au intrat în România în ultimele 24 de ore

0
Publicat:

La punctul de frontieră Nădlac II s-au format cozi, după ce numărul persoanelor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore a crescut de şapte ori faţă de o zi obişnuită, ajungând la 50.000 de persoane.

Cozi la punctele de frontieră în preajma sărbătorilor de iarnă. Foto S. Both

Vineri dimineaţă, la Nădlac II erau deschise opt artere de control la intrarea în ţară, ca măsură pentru a se fluidiza traficul. Cu toate acestea, se aştepta până la 50 de minute în coloanele formate pe autostradă. La Nădlac I se aştepta o oră şi erau deschise două artere de intrare, în timp ce la Turnu şi Vărşand nu era aglomeraţie.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului au fost verificate, pe sensul de intrare în ţară, peste 57.000 de persoane, dintre care 50.000 doar la Nădlac II.

Într-o zi obişnuită, pe la Nădlac II intră în ţară 7.000 de persoane, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore creşterea este de şapte ori.

Autorităţile spun că românii care lucrează în străinătate şi în această perioadă vin acasă pentru a petrece sărbătorile alături de familii nu vor mai sta la cozi în vămi la plecarea din România, în ianuarie.

„Reamintim faptul că, de la 1 ianuarie 2025, controalele la frontierele terestre vor fi eliminate. Astfel, persoanele vor putea călători către sau dinspre alte ţări din Spaţiul Schengen fără a fi nevoite să se oprească pentru verificarea documentelor de călătorie la poliţia de frontieră. Acest lucru se va aplica tuturor persoanelor, indiferent de cetăţenie şi pentru toate categoriile de mijloace de transport, inclusiv autoturisme, autocare, microbuze, camioane, ambarcaţiuni sau trenuri. Totuşi, poliţiştii de frontieră vor continua să fie prezenţi în zona de competenţă, în special în zona de frontieră şi vor continua să efectueze controale poliţieneşti aleatorii şi inopinate, împreună cu alte autorităţi, cum ar fi Poliţia, Jandarmeria sau Imigrările, ori alte structuri competente, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere”, a declarat, pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

Autorităţile le recomandă celor care vin în ţară să consulte aplicaţia Trafic Online, de pe www.politiadefrontiera.ro, unde pot vedea care sunt timpii de aşteptare la frontieră, iar astfel pot alege punctele de trecere care nu sunt aglomerate.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită