Coşciug cu frigider la Salonul Funerar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul cu sistem de răcire şi cel special pentru gay sunt vedetele celei de-a II-a ediţii a târgului de servicii funerare organizat la Romexpo Prima zi a Salonului Funerar a adunat ieri

Sicriul cu sistem de răcire şi cel special pentru gay sunt vedetele celei de-a II-a ediţii a târgului de servicii funerare organizat la Romexpo

Prima zi a Salonului Funerar a adunat ieri cei mai importanţi producători şi importatori din ţară şi din străinătate. Târgul durează până mâine.

Sloganurile de tipul "Ştim că sunteţi morţi după noi" şi hostessele de la standuri au animat anul acesta Salonul Funerar din Capitală.

Premierele nu s-au lăsat însă aşteptate, astfel că Studio Energia, una dintre firmele participante, a prezentat pentru prima oară în România capacul frigorific pentru coşciug.

Ineditul sicriu are scopul de a menţine trupul neînsufleţit al "clientului" la temperatura de 2 grade Celsius. "Preţul unui astfel de capac frigorific este de 3.600 de euro fără TVA şi se poate monta pe orice tip de sicriu", a explicat Maria Prodan, administratorul companiei.

Constantin Muşetescu, directorul general al Robel Product, compania care şi-a pus la stand sloganul "Nu garantăm locuri în Rai", spune că vrea să aducă pe piaţa de pompe funebre servicii funerare în rate fixe, fără dobândă.

"Acest lucru vine în ajutorul clientului, costul va fi împărţit între firma noastră, serviciile funerare şi instituţia financiară", explică Muşetescu, care a ţinut să precizeze că branşa prestatorilor de servicii funerare este una care are simţul umorului.

Cele mai scumpe coşciuge Robel sunt aduse din Guatemala şi costă 4.000 de lei. Nu a fost uitat nici cel mai bun prieten al omului, câinele, pentru care SC Alex & CO S.A. expune la Salonul Funerar un sicriu care costă între 160 şi 220 de lei.

Sicriu pentru gay

Pointer România a adus la târg primele sicrie special create pentru homosexuali. "Avem un coşgiuc roz, pentru persoanele gay, în valoare de 700 de euro, şi altul mov, la acelaşi preţ, pentru artiştii neconsacraţi, iar ca o premieră în România, am introdus o nouă culoare pentru coşciug, roşu Ferrari", a spus Adrian Costea, directorul Pointer.

Înmormântare de 3.000 de euro

O înmormântare organizată de această firmă costă 3.000 de euro. La cerere, sicriul poate fi transportat cu "o maşină unicat în România, un Mercedes ML, care poate fi închiriat cu 500 de euro pe zi", a continuat acesta. Vizitatorii nu au fost încântaţi de ce au văzut la Salonul Funerar.

Haine preoţeşti cu cristale Swarovski

În cadrul Romexpo a mai fost organizat şi Târgul de veşminte şi obiecte bisericeşti. "Avem expuse veşminte împodobite cu cristale Swarovski naturale de aproape 2.000 de lei, dar preţul unei astfel de robe poate ajunge chiar până la 3.000 de lei, în funcţie de pretenţiile şi ornamentele cerute", a spus reprezentanta firmei Brodart, Mihaela Petrian.

"Am fost la ambele expoziţii, dar cel funerar mi se pare o grandomanie, nici dacă aş avea bani nu aş cumpăra nimic de aici", a spus Minodora, o pensionară de 53 de ani.

3.600 de euro fără TVA este preţul unui capac frigorific care poate fi montat pe orice sicriu

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG