Corina Şuteu, ministrul nr. 24 al Culturii: „Am fost şocată când am preluat postul. Lăsaţi-o pe Beatrice Rancea să-şi facă treaba“ INTERVIU

Corina Şuteu spune, într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, că este al 24-lea ministru al Culturii, în 26 de ani. Ea apreciază că este un semn că administraţia din minister este „catatonică“ şi că tranziţia continuă provoacă inerţie: „Este o administraţie căreia dacă i se va spune că în cabinetul acesta mâine va veni un doctor, un dinozaur sau o pisică va reacţiona la fel“.

Corina Şuteu a fost numită ministru al Culturii în 4 mai. Ea a fost expert şi consultant în domeniul managementului cultural şi al politicilor culturale europene şi director al Institutului Cultural Român de la New York, în perioada 2006 - 2012. În luna ianuarie a acestui an, Şuteu a fost numită de premierul Dacian Cioloş în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii, pentru a se ocupa de politici şi strategii pentru cultură.

În interviul acordat News.ro, ministrul Culturii vorbeşte despre situaţia de la Opera Naţională Bucureşti, despre cea a clădirilor de patrimoniu şi a sălilor de cinema din ţară, dar şi despre campania de subscripţie publică pentru ”Cuminţenia Pământului”. Ea a făcut şi un top al monumentelor istorice de care se simte legată şi a ales unul pentru care ar deschide o subscripţie naţională.

Prezentăm interviul acordat agenţiei News.ro de ministrul Culturii, Corina Şuteu:

Reporter: A luat amploare, în ultimul an, ”fenomenul” scrisorilor deschise. Cele mai multe dintre cele adresate ministerului au vizat cinematografia. Cum le percepeţi?

Corina Şuteu: Eu prefer să existe întâlniri directe. Într-un mandat atât de scurt încercăm să operăm democratic. E foarte consumator de timp. Dacă printr-o scrisoare deschisă atragi atenţia unui subiect necunoscut publicului, pot să înţeleg pertinenţa. Privind scrisorile primite pe cinematografie, membrilor echipei mele li se poate solicita oricând un punct de vedere. Pe acest subiect, cinematografia, mi s-a părut că a fost mai mult o dorinţă de distorsionare a informaţiei. Cred că problema se pune greşit. Noi avem un număr de creatori care au făcut filme ce au avut un succes internaţional major şi, când ne întoarcem către sistemul prin care e organizată industria la noi - cum funcţionează CNC-ul, dacă avem o organizaţie care se ocupă de exporturi şi relaţii internaţionale sau dacă avem săli de cinema în care se prezintă filme de artă -, ne dăm seama că de mulţi ani s-a amânat un proces de reformă. Avem un program de restaurare, care prin Agenţia de Investiţii, va repune în funcţiune un număr de săli. Este o problemă de dezechilibru între o cinematografie vie, productivă, şi faptul că nu are un sistem pe măsură.

Reporter: De ce nu se dau instrumentele necesare?

Corina Şuteu: Ele propun o serie de reforme şi o serie de iniţiative care aşteaptă de multă vreme să fie trecute şi care sunt blocate de neînţelegerea faptului că între conţinut şi instrumente, mai ales într-o industrie culturală, este o legătură directă. Există trei industrii culturale: muzica, filmul şi cartea. Aceste industrii nu au instrumente corelate administrativ pe măsura succesului pe care, de fapt, artiştii îl au. De ce nu au filmele româneşti succes atât de mare şi în ţară? Cotele de distribuţie a producţiilor, în mall-uri, sunt în detrimentul filmului românesc, deocamdată. Pentru că nu există cinematografe, fostele cinematografe s-au transformat în cu totul altceva, iar acum regularizăm legislativ şi clarificăm această situaţie. Cauzele pentru care publicul românesc nu merge să vadă film românesc nu ţin de dezinteres. Legislaţia trebuie îmbunătăţită şi amendată. Încercăm să abordăm trei chestiuni fundamentale: diversificarea finanţărilor pentru fondul cinematografic, desecretizarea concursului - să se ştie ale cui sunt dosarele de scenarii înscrise la CNC şi să aibă punctaje în conformitate cu o anumită grilă şi să încurajeze debutul -, şi vrem să ajungem la norma europeană, unde, 75% din banii pe care îi primeşte un film sunt din subvenţie, nu credit. Un alt proiect important este tax incentive.

Reporter: Ce presupune acesta?

Corina Şuteu: La ora aceasta, există un grup de lucru cu Ministerul Finanţelor. Printr-o reducere, prin acordarea unor reduceri de taxe, există investitori, producători interesaţi să vină aici. Este o facilitate fiscală. Ea se adresează atât producătorilor din România şi celor străini. În realitate, prin aceste facilităţi fiscale sunt încurajate turismul, zona respectivă unde se filmează. Ea are un impact mult mai mare.

Reporter: Legat de sălile de cinema există o soluţie?

Corina Şuteu: În primul rând, Consiliul de Administraţie al RADEF doreşte să clarifice situaţia sălilor care sunt încă în administrarea sa, până la sfârşitul lunii iulie. În urmă cu mai mulţi ani, o parte dintre săli au fost date primăriilor. Trebuie să vedem care este situaţia lor. Ne-am adresat autorităţilor locale şi ne-au răspuns nu numai în privinţa stării sălilor, ci şi a destinaţiilor primite. Din 120 de săli cedate, doar 16 sunt funcţionale ca cinematografe.

Reporter: Ei aveau obligaţia de a le păstra ca cinematografe?

Corina Şuteu: Da, dar având în vedere că până anul acesta Ministerul Culturii nu a chestionat în niciun fel această obligaţie... Consiliul de Administraţie al RADEF va acţiona de îndată ce se va clarifica statutul juridic al lor. Dacă vrem soluţii de lung termen trebuie să acordăm timp unei studieri reale. Pe mine m-a surprins gradul de complexitate a dosarului cinematografiei. Toate componentele au fost mereu amânate. Problemele s-au cronicizat. Ca să le rezolvi, e nevoie de o perioadă de gestaţie a soluţiilor. Pentru probleme de ani de zile soluţiile nu pot fi găsite rapid. Acum, le-am pus într-o ordine a priorităţilor şi a modului în care se poate acţiona asupra lor, ca peste 6 luni, să ştim că, după mandatul nostru, vom lăsa o soluţie. Aşa cum am făcut şi cu Arhiva Naţională de Filme.

Reporter: Cum s-a făcut selecţia pentru cele opt grupuri de lucru?

Corina Şuteu: A fost una colocvială. Au fost mai mulţi propuşi. A fost o chestiune de disponibilitate. Am încercat să construim o comunitate deschisă. Dacă cineva scrie, în momentul de faţă, de pildă, Andrei Ujică, că ar dori să facă parte, în măsura în care poate, este binevenit.

Reporter: Participarea este pro bono?

Corina Şuteu: Da. După ce am iniţiat, se crează un dinamism. Până acum, grupuri de lucru nu au fost acolo, deşi Arhiva reprezintă o preocupare reală a cinematografiei. Când lansăm o reformă, ea trebuie să pornească din toate punctele. Chiar dacă într-un mandat scurt nu putem termina lucruri, dăm un impuls dinamic ca, până la urmă, lucrurile să se desfăşoare.

Reporter: Credeţi că după luna noiembrie vor continua proiectele?

Corina Şuteu: În ceea ce priveşte cinematografia, dinamica lansată acum nu are cum să nu aibă un efect. Efectul principal este sentimentul de participare la un proiect comun care trebuie reformat în ansamblu. Când ţi-a atras atenţia cineva, cu siguranţă, continui să te ocupi. Sigur că, din tot ce am lansat,o parte va fi realizat.

Reporter: La fel şi în cazul ”Cuminţeniei Pământului”. V-aţi declarat optimistă...

Corina Şuteu: Da. Mi-am declarat convingerea că acest proces este extrem de valoros. Cred că va exista o participare foarte importantă la donaţie.

Reporter: Aveţi, până acum, un număr al persoanelor care au donat?

Corina Şuteu: Nu încă. Eu doresc să văd cum merge campania. Propriu-zis, a început acum o lună. Cred că sunt necesare două luni, să vedem cum se aşează ea. Vor exista multe evenimente legat de ea. Oricum am lua-o, această campanie este un succes. Este un succes prin subiectul ei. sunt convinsă că foarte multă lume nu ştia că sculptura se afla la Cotroceni, că este o operă unică a lui Brâncuşi, că tinerilor care nu au avut ocazia să se dedice subiectului acest lucru le-a atras atenţia. Mi se pare important felul în care cineva se interesează acum de opera lui Brâncuşi prin intermediul ”Cuminţeniei Pământului” redeschide multe domenii de discuţie. Cred că procesul lansat de campanie de strângere de fonduri este mai complex decât procesul strângerii de fonduri în sine. Mi se pare că este un proces de reatingere a unei zone uitate în societate. Noi am uitat să dezbatem despre cultură. Astfel, este foarte important să duci sculptura lui Brâncuşi la Banca Naţională. Asta pune lucrurile într-o cu totul altă perspectivă.

Reporter: Ne-a parvenit o informaţie potrivit căreia Muzeul Naţional Cotroceni nu a vrut să mai găzduiască opera lui Brâncuşi încă de acum o lună. Dumneavoastră ce informaţii aveţi?

Corina Şuteu: Muzeul a avut un punct de vedere, cred eu, just. Graţie interesului pe care, dintr-o dată, l-a suscitat sculptura, s-a născut o dificultate de securizare a spaţiului în care oamenii doreau să vină să o vadă. Expunerea ei în centrul Bucureştiului, într-un loc accesibil, în care există un orar de vizitare, un loc ca Banca Naţională este o soluţie foarte fericită şi observaţia pe care a făcut-o Muzeul Controceni a avut legătură cu această accesibilitate.

Reporter: Au fost asaltaţi de public? Nu mai făceau faţă?

Corina Şuteu: Începuseră să fie. În momentul în care îţi dai seama că se apropie o asemenea posibilitate, este bine să te gândeşti ce faciînainte să intervină vreun impas… cuvântul meu preferat.

Reporter: Mai poate fi făcută o subscripţie publică pentru un monument istoric sau pentru un alt obiect de tezaur?

Corina Şuteu: Sunt o adeptă a strângerii de fonduri pentru monumentele istorice. Dacă strângem fonduri doar printr-un mecanism care depinde de stat, intrăm în nişte complicaţii administrative extraordinare. Trebuie găsită modalitatea cea mai flexibilă pentru a strânge fonduri şi este foarte clar că, în materie de monumente istorice, ar putea fi lansate asemenea iniţiative.

Din punctul acesta de vedere, strângerea de fonduri pentru ”Cuminţenia Pământului” este un laborator important. Există nevoia de a strânge fonduri pentru monumente. Care e modalitatea cea mai potrivită de a o face? Citeam în urmă cu ceva vreme că, într-o ţară nordică, primăria unei localităţi a iniţiat un proces de cowdfunding: pentru fiecare sumă pe care statul o oferea, se strângea aceeaşi sumă din partea locuitorilor. Sigur, legislaţia le permite.

Poate că, până la finalul anului, vom avea o formulă prin care cineva să se responsabilizeze pentru a crea şi un fond privat pentru patrimoniu. Încă există rezistenţe. Ele rezidă mai ales din faptul că noi nu suntem încă mental pregătiţi pentru acest tip de abordare, dar, în câţiva ani, va deveni o modalitate de intervenţie.

Reporter: Veţi solicita o modificare a legii în acest sens?

Corina Şuteu: Pe legea de abilitare avem o propunere care răspunde unei nevoi urgente: o modificare legislativă care ar permite intervenţia de urgenţă în cazul monumentelor de patrimoniu.

Reporter: Care ar fi primul monument pentru care aţi iniţia o subscripţie publică? Corina Şuteu: Ar fi casa Nanu-Muscel. Edmond Niculuşcă, consilierul meu, mi-a vorbit recent şi despre Moara lui Assan, dar sunt multe în ţară pentru care ar trebui deschise subscripţii publice.

Reporter: De ce casa din Piaţa Romană?

Corina Şuteu: Pentru că am locuit, la întoarcerea mea în ţară, în 2013, exact lângă ea. Ne plimbam pe lângă această casă şi aveam o suferinţă personală pentru că se vedea cât fusese de frumoasă, ne temeam pentru ea. Este o opţiune complet personală. Vorbind cu arhitectul Attila Kim mi-a spus că, în anii 1940 - 1950, toată zona apărea ca o bijuterie arhitecturală prezentată în toate revistele internaţionale, pentru că este unul dintre cele mai coerente bulevarde. În continuare, are un farmec aparte. Anul trecut, am avut o discuţie cu un grup pentru strategia culturală a oraşului. În toate documentele de expertiză pe care le comisionasem nu apărea Casa Poporului. Ca şi cum vrem să o ştergem. Iar Attila Kim a spus - vorbind despre nevoia de restaurare - că trebuie să o integrăm şi pe ea. Ca viziune de arhitect, el spunea că avem nevoie de partea aceasta istorică, dar şi această parte istoric marcată şi, dacă vrem să avem un oraş corent, trebuie să integrăm ce s-a întâmplat în toate aceste locuri ale Bucureştiului.

Reporter: Ce se întâmplă acum cu casa? Ştim că au fost oprite lucrările...

Corina Şuteu: Atât cu casa Nanu Muscel, cât şi cu hanul Solacolu şi Biserica Sfinţi se află într-un plan de restaurare pe care l-am lansat împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului. Au fost oprite lucrările, dar chiar nu ştiu concret. Trebuie să iau dosarele să le urmăresc. Domnul Ghyka va pleca şi încerc să găsesc soluţii.

Reporter: Cine va veni în locul domniei sale?

Corina Şuteu: Deocamdată, sunt în căutarea unei propuneri de secretar de stat, dar aştept şi ca domnul Ghyka să îş vadă pe premier şi să îşi depună mandatul. Trebuie să aibă şi o discuţie cu el, nu doar cu mine.

Reporter: A fost o decizie personală? De ce pleacă?

Corina Şuteu: Domnul Ghyka a făcut parte din echipa domnului Alexandrescu. Dumnealui s-a ocupat foarte mult de proiectul ”Cuminţenia Pământului”.

Reporter: Întocmai. Atunci de ce această decizie?

Corina Şuteu: Domnia sa nu a vrut să se ocupe doar de acest proiect şi eu am considerat că acest proiect este foarte mare, care necesită mult efort şi asta s-a întâmplat. Adevărul este acesta. Şi eu am fost şocată. Vlad Alexandrescu a refuzat să se ocupe de proiect, Mihai Ghyka la fel. Eu am rugat Guvernul să ne ajute.

Prim-ministrul chiar mi-a spus că ar fi gata să creeze încă un post de secretar de stat doar pentru asta. Realitatea este că această campanie a ”Cuminţeniei” este enormă. Ca ministru, am altă abordare faţă de Vlad Alexandrescu. Mai întâi văd ce resurse am, apoi fac lucruri.

Reporter: Revenind la monumente - alegeţi trei monumente din Bucureşti, din ţară, care vă plac cel mai mult, de care vă simţiţi legată.

Corina Şuteu: Un monument care îmi place foarte mult este gara din Arad. Mi se pare splendidă. A fost cândva o gară foarte importantă. Din Bucureşti, foarte mult îmi place Gara de Nord. Mi se pare că este neexploatată. Salonul regal este o bijuterie de arhitectură, şi sala de cinema şi muzeul Gării, atât de puţin vizitat. Mi se pare că Gara de Nord este un monument de o bogăţie şi o forţă care, dacă ar fi regândit şi reamenajat, ar putea fi unul dintre centrele de atracţie cele mai importante ale oraşului. Vă dau două gări drept răspuns, pentru că sunt un om care a călătorit foarte mult. Gările mi se par locuri fantastice. De ce îmi place gara din Arad? Pentru dimensiunea pe care o are, modul în care a fost gândită, pentru că are un soi de aripă a imperiului peste ea. Îţi dai seama că acolo a fost un loc de trecere şi că Aradul era considerat un nod al imperiului Austro-Ungar. Asta arată cât de europeană e România. Gara asta îmi place pentru că este foarte europeană. Un alt monument istoric care mi se pare splendid este Peleşul. Este de-o mare graţie, mulţumită familiei regale şi pentru că a existat o atenţie foarte dedicată pentru acest spaţiu. Din fericire, el îşi recapătă strălucirea pe care a avut-o. Sunt foarte multe. M-a impresionat, în general, Aradul, din punct de vedere arhitectural. Acolo se vede lupta între doi arhitecţi. Fiecare a încercat să facă lucrurile foarte bine. În Bucureşti, am o suferinţă majoră când trec pe străzi şi văd toate monumentele, case splendide, care sunt într-o stare deplorabilă. La nivelul primăriei, ar trebui să existe o preocupare mult mai puternică. În demersul pe care-l face Şerban Sturdza de a reface bisericile de lemn sau a casei lui Enescu de la Mihăileşti am avea nevoie de un aşa grup de iniţiativă şi pentru refacerea casei lui Brâncuşi.

Reporter: De ce credeţi că în ultimii 25 de ani s-au refăcut atât de puţine clădiri de patrimoniu?

Corina Şuteu: Pentru că a existat o mare ezitare între administraţia centrală şi cea locală, timp de mulţi ani, în chestiunile de proprietate şi responsabilitate asupra proprietăţii, şi pentru că, din păcate, noi nu avem politici publice de natură macro. Pe anumite domenii, cum ar fi cel al patrimoniului, trebuie să existe politici publice consecvente şi durabile. Restaurarea şi reparaţiile cer timp.

Reporter: Este şi o chestiune de mentalitate.

Corina Şuteu: Da, de inerţie a mentalităţii. Vă dau exemplul celor de la Arhivă - 55 de oameni ar fi putut veni oricând, dar a trebuit ca cineva să vină să îi invite. Ei se puteau organiza, dar asta nu se întâmplă, pentru că, în continuare, societatea românească nu are acest nerv. Noi vorbim mult despre societatea civilă. Ea este un concept în care individul îşi înţelege responsabilitatea personală. Să ştiţi că, trăind în Franţa, 11 ani, şi în America, 7 ani, am înţeles două modele de societate civilă diferite, dar având o caracteristică în comun: individul din fiecare dintre aceste societăţi este conştient de responsabilitatea lui ca cetăţean, ca membru al comunităţii.

Reporter: Perioada comunistă a fost definitorie pentru soarta României de astăzi?

Corina Şuteu: Există mai multe tipuri de societăţi.

Ţări precum România şi Albania, aflate sub regimuri totalitare, au cunoscut o degradare a ţesutului civilizaţional mult mai mare decât cele care au trăit în regimuri comuniste mai deschise şi care au păstrat, oarecum, un anumit set de valori. În cazul nostru, grupul social de elită a părăsit ţara, a fost închis, a fost distrus. Valorile existente în societatea românească s-au disipat complet şi până ca ele să se reconstruiască este necesar un timp. În plus, e limpede că ţările catolice au avut un alt tip de reacţie decât cele ortodoxe sau cu o majoritate musulmană. Iar asta este o caracteristică civilizaţională.

În cazul României, această alienare profundă a sistemului de valori legat de societatea industrială burgheză, care la noi a fost redusă. Cărţile lui Lucian Boia vorbesc bine despre rupturile istorice care au provocat dispariţia unor comunităţi intelectuale, care, în fond, erau singurele garante ale unui anumit tip de perenitate şi continuitate. De pildă, Şcoala lui Dimitrie Gusti a cunoscut o întrerupere foarte importantă. După el, s-a reluat noţiunea de politici culturale în anii 2000. A fost o ruptură de aproape un secol între o gândire de natură sociologică, antropologică şi faptul că, din nou, pe alte repere, noi începem să ne preocupăm de astfel de lucruri. Când societatea este construită pe rupturi, individul dezvoltă două caracteristici: începe să încerce să se descurce singur, fără să aibă încredere în stat, în societate, şi devine, mental, mult mai inert, pentru că preferă să nu acţioneze, pentru că acţiunile au consecinţe şi, până la urmă, nimic nu garantează continuitatea.

Reporter: Nu este vorba doar de România.

Corina Şuteu: Nu. Este o caracteristică a unor societăţi care au trecut prin tranziţii multiple. Am să vă dau un exemplu care, poate, vă va suprinde: sunt al 24-lea ministru al Culturii în 26 de ani. Volatilitatea miniştrilor a determinat ca administraţia de aici să fie catatonică. E o administraţie căreia, dacă i se va spune că, în cabinetul acesta, mâine va veni un doctor, un dinozaur sau o pisică, va reacţiona la fel. Pentru că tranziţia continuă provoacă inerţie. Dacă ar fi remobilizată şi remotivată pentru o viziune sau un ţel, atunci s-ar schimba, dar trebuie să se bazeze pe încredere şi continuitate.

Reporter: Pornind de la rolul bisericii în societatea românească, cum vedeţi faptul că Biserica Ortodoxă Română construieşte permanent noi lăcaşuri, însă cele vechi, monumente istorice, sunt aproape în colaps?

Corina Şuteu: Este un subiect asupra căruia nu aş vrea să îmi expun punctul de vedere. Îl văd ca pe o constatare. Proiectul Bisericii Sfinţi, de exemplu, fusese depus ca o cerere adresată primăriei şi, de aceea, ne-am gândit să îl introducem în planul naţional de restaurare, pentru că este un monument unic.

Reporter: Biserica nu se autosesizează în anumite cazuri?

Corina Şuteu: În anumite cazuri, da. Dar ca să facă rost de fonduri, trebuie să se adreseze cuiva. Privind Biserica Sfinţi, primăria era cea care ar fi trebuit să acţioneze, nu neapărat biserica. Sunt responsabilităţi diverse, dar este clar că, din acest punct de vedere, doar un foarte mare... Prin programul naţional de restaurare, asta încercăm - să asigurăm un plan sustenabil pentru a asigura o restaurare pe etape, riguroasă, a monumentelor cele mai importante.

Reporter: În urmă cu trei zile, Johann Kobborg publica pe contul său de Facebook un mesaj prin care spune că nu i-a fost oferită o soluţie. Ce se întâmplă acum la Opera Naţională? Ce urmează să facă Beatrice Rancea?

Corina Şuteu: Eu cred că trebuie lăsată să îşi clarifice situaţia. Ea preia o instituţie complexă şi punctul meu de vedere este că în momentul în care se acordă un mandat unui manager, fie el şi interimar, trebuie să i se dea posibilitatea să îşi câştige o perspectivă realistă asupra lucrurilor, să i se dea posibilitatea de a decide asupra anumitor lucruri. Acolo se află un corp de control al prim-ministrului şi aşteptăm concluziile lui. Problemele de la ONB sunt complexe. Intenţia pe care o am este să nu reglăm ceva, din nou, prin cosmetizare.

Reporter: Credeţi că rezolvarea situaţiei de acolo ţine de manager, indiferent care este acesta, sau ar trebui schimbat ceva în sistem?

Corina Şuteu: Cred că, acum, la Operă sunt probleme structurale reale şi grave, care trebuie abordate cu responsabilitate, dar şi cu conştiinţa că, dacă nu vor fi reglate acum, neglijarea sau negarea lor nu va duce la o rezolvare. De aici şi neînţelegerea. Prin întreaga mea carieră ar fi absurd să spun că nu doresc internaţionalizarea operei sau a oricărei instituţii de spectacole, de artă din România.

Configuraţia în care s-a lucrat până acum la Operă este una imposibil de reprodus în imediat. Dacă problema se pune: eu voi reveni să colaborez cu Opera doar în condiţiile în care configuraţia asta este identică, din păcate, asta nu se poate reproduce.

Reporter: Va fi organizat un concurs ori asta depinde de situaţia lui Ioan Dincă?

Corina Şuteu: Există situaţia domnului Dincă, decizia de a separa Opera de Operetă, necesitatea de a înţelege exact care au fost deficienţele de natură legală, dacă au fost, există necesitatea de a regla statutul sediilor, atât la Operă unde trebuie finalizate nişte lucrări, cât şi la Operetă, unde comanda pentru realizare a fost făcută de Operă, deci responsabilitatea trebuie clarificată. Avem două variante de atitudini: să ne prefacem că nu vedem ce s-a întâmplat, să vrem să anunţăm repede că lucrurile s-au rezolvat, sau să acceptăm că acolo trebuie să aşteptăm o analiză bazată pe detaliul riguros al situaţiei, să acordăm încredere managerului, că şi el doreşte acelaşi lucru, şi să luăm de acum într-o lună nişte decizii în aşa fel încât chestiunile grave să fie rezolvate.

Reporter: Pe ce perioadă este semnat interimatul doamnei Rancea?

Corina Şuteu: Este făcut în aşa fel încât să poată acompania tot acest proces de restructurare. Cred că situaţia instituţiei şi colaborarea ei cu Alina Cojocaru şi Johann Kobborg sunt două probleme distincte. Managerul interimar doreşte o colaborare cu cei doi, dar orice colaborare este obiectul unei negocieri şi, deocamdată, părţile nu s-au pus de acord. Nu în sensul în care Beatrice Rancea refuză colaborarea cu ei, ci că această negociere este în curs. Eu nu sunt de părere că un ministru, prim-ministru ori preşedinte trebuie să intre în aceste probleme. Unde am eu un rol este să reglez problema reală, de natură legislativă, să nu ignor problemele pe care această analiză le aduce. În fiecare zi, un consilier şi un secretar de stat sunt alături de Beatrice Rancea la Operă. Noi nu vrem să fim străini de acest proces, în sensul acompanierii, nu al impunerii unor decizii.

Reporter: Când va transmite Corpul de control rezultate?

Corina Şuteu: Are un timp de analiză de 6 luni, dar am solicitat ca anumite rezultate parţiale să fie oferite într-un interval de o lună.

(Autor interviu: Patricia Marinescu)