Copil de patru ani, răpit în timp ce se juca pe gardul casei bunicii. Două persoane necunoscute l-au luat și l-au băgat într-o mașină

0
Publicat:

Un copil în vârstă de patru ani a fost răpit din localitatea Durneşti din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Familia a sunat la 112 FOTO: Arhivă, Adevărul

Potrivit acestora, minorul se afla în grija bunicii şi a fost răpit luni, 4 august, în timp ce se afla pe gardul casei. El a fost băgat într-un autoturism, care a plecat imediat din zonă, potrivit Agerpres. 

„Din cercetări a reieşit faptul că acesta, în timp ce se afla pe gardul care împrejmuieşte curtea imobilului, din localitatea Durneşti, ar fi fost luat de către două persoane necunoscute şi introdus într-un autoturism negru, după care s-ar fi deplasat într-o direcţie necunoscută. Având în vedere gravitatea semnalării, forțele de ordine au declanșat o operațiune amplă, în sistem integrat, alertând structurile de poliție din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și Brăila”, au transmis oficialii IPJ.

După aproape o oră, poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi au depistat, în localitatea Popricani, autoturismul în cauză, precum și minorul care se afla în custodia tatălui natural, din judeţul Brăila.

Persoanele identificate au fost conduse la sediul Poliţie. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele acestui incident, inclusiv dacă fapta poate fi încadrată juridic ca o răpire sau este vorba despre un litigiu legat de custodia minorului.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG